Devine din ce în ce mai clară criza majoră a leadeship-ului politic românesc. Deși partidele majore s-au împuținat, deși am trecut la un sistem bipartidic, cu puțin adaos satelitar, progresist și etnic, criza liderilor pe care sistemul nostru politic este capabil să îi genereze este mai pregnantă acum decît a fost vreodată după reinventarea democrației românești.

La stînga, PSD-ul organizează o formă de alegere monopolistă, fără măcar a încerca să mimeze competiția. Dacă intenția a fost aceea de a demonstra forța și unitatea, atunci putem spune că efortul a fost lăudabil, mai ales pentru o zi de duminică cu iarnă timpurie. Însă, din perspectiva democratică pierderea este imensă. A crede că poți înlocui dezbaterea politică cu o serie de chestionare pe care tot partidul le centralizează este falsă. Precum precursorul său antedecembrist, acum partidul poate spune exact ce își dorește poporul. Cel puțin poporul pesedist. La vîrful PSD a mai rămas cu ceva notorietate Liviu Dragnea. Rovana Plumb are și ea ceva recunoaștere din partea membrilor PSD, dar stă destul de neconvingător în afara partidului. Și în rest secetă. Ce va face PSD în cazul în care, presupunem cu o largă imaginație, Liviu Dragnea va fi condamnat cu executare de către ÎCCJ? Nu erau aceste alegeri momentul cel mai bun pentru lansarea unor oferte noi de lideri cu care s-ar putea acoperi eventuale necazuri cauzate de evenimente neprevăzute? Era și a fost ratat în totalitate. Vasile Dîncu pare doar un iepure bătrîn scos din joben atunci cînd celelalte trucuri și-au consumat originalitatea.

UNPR-ul este Generalul Oprea, să trăiți! Și atît.

La dreapta, PNL-ul nu organizează nimic. PNL așteaptă rotația puterii. Cel puțin aceasta este senzația pe care o transmite în piața. Opoziția fadă către vechii aliați și o ”organizare federală” în care toată lumea se străduiește să tacă, trimit spre o concluzie a crizei leadership-ului. Am putea acum anticipa că latura PDL va sări în barca MP cu prima ceartă mai serioasă? Sau mai indicată ar fi o trecere în liniște cu abandonul unora dintre cei mai incomozi dintre colegi.

Pentru că la tot dreapta a răsărit MP. Prin rebranding-ul de urgență comandat de noul căpitan, PMP poate fi anul viitor un partid de 5-7%. Doar că vechea zicală este la fel de valabilă: la vremuri noi, nume noi, tot noi! În cei peste doi ani de existență, cu prezență parlamentară și ceva primari, din MP nu răsărit vreun nume pe care să-l putem identifica. Sigfried Mureșan poate fi o prezență interesantă, doar că a fost exilat în Bruxelles de unde oricum la noi nu se aude nimic.

Pînă acum toate mișcările ”grassroot” românești nu au fost decît organizații de mică anvergură, fără vlagă și prea preocupate de luptele lor interne pentru conducere. Noua Republică sau M10 au părut/par proiecte revoluționare, dar care pînă nu vor convinge și electoratul stau bine doar în cadrul unor grupuri restrînse de dezbateri.

Care sînt cauzele lipsei de lideri politici? Multiple ca număr, importante ca factori, esențiale pentru viitorul politic al României ele au creat o situație interesantă și un președinte care altfel nu ar fi avut mari sanșe de urca direct la vîrful politic și administrativ al țării.

A mai observat cineva faptul că toți președinții de partid din România au fost/sînt bugetari și nu au pic de experiență în mediu privat? Iar asta este cea mai mare criză a leadership-ului dreptei românești. În stînga lucrurile au fost întotdeauna mai complicate.

Cătălin Chiței