PIERDUT DEPUTAT… / Parlamentari scumpi la vedere!

politician bani

Unii dintre alegătorii nemţeni chiar ar trebui să dea anunţuri la rubrica de mică publicitate şi, precum dispariţia căţelului de apartament sau al pisoiului de odaie, să anunţe pierderea parlamentarului care, în urmă cu doi ani, promiteau dragoste şi atenţie eternă Alegătorului.

Între timp – în vremuri de seriozitate a politicianului precum vremea – relaţia ales-alegător s-a schimbat radical în unele cazuri.

Plecaţi (teoretic) de luni până joi la Bucureşti, la lucrări pe comisii sau în plen, deputaţii şi senatorii ar trebui ca vinerea, poate şi sâmbăta, să mai calce prin colegii, să mai susţină audienţe, să mai dea piept cu problemele cetăţenilor, să vină cu acele soluţii pe care le promiteau în campania electorală.

Ei aş! Sunt parlamentari care nu au mai călcat prin colegiu cu săptămânile (au fost cazuri chiar şi de luni întregi). Intrarea într-o audienţă la un musiu plin de imunitate e un act mai dificil decât o audienţă la Papa sau decât o călătorie cu naveta spaţială: te anunţi, eşti programat sau anunţat că ţi se va spune când ajunge onor parlamentarul în zonă. Mai suni, mai întrebi şi… timpul trece…

Încet dar sigur, ca alegător îţi dai seama că ori tu sperai în normalitatea relaţiei cu alesul tău, ori respectivul a devenit un fel de marţian, scump la vedere şi care, dacă-l întâlneşti, vorbeşte în altă limbă în care sunt doar câteva cuvinte (master plan, subbugetare, deficit blablabla) care nu spun nimic. Fireşte, cei de la Putere au un milionde argumente să-ţi explice cum, deşi tu nu ai un ban în buzunar, nivelul de trai a scăzut (ca aşa li s-a dat lor, mur în gură, mesajul în “punctajul” de la partid).

citestigif2Vestea.net va publica în următoarea periodă, sinteze despre activitatea celor pe care nemţenii i-au trimis în Parlament (dar şi consilierii judeţeni şi alţi aleşi vor intra în vizorul acestor documentări).

Până atunci, aici, la comentarii, sau pe mailul redacţiei – vestea.net@gmail.com – aşteptăm părerile şi… anunţurile Dvs. despre parlamentarii din colegiile din Neamţ.

Daniel VINCA

 

 

Lasă un răspuns