Pictorul și profesorul Gheorghe Vadana a trecut la cele veșnice


A trecut în lumea drepților în această dimineață Gheorghe Vadana – pictor, profesor, fost inspector școlar, activist sindical, consilier județean. Anunțul a fost făcut de Mihai Balint, angajat al Bibliotecii județene și unul dintre prietenii artelor plastice de la Piatra Neamț: <<A murit, în această dimineață, Gheorghe Vadana (3 februarie 1931 – 20 noiembrie 2019), pictor, profesor, diriguitor în învățămînt și sindicat. Dumnezeu să îl ierte!>>.

Activitatea plastică a artistului a fost sintetizată nu demult de viațaneamteana.info: <<Pictorul Gheorghe Vadana s-a născut pe 3 februarie 1931 în Poiana Teiului, judeţul Neamţ, fiind unul dintre artiştii reprezentativi ai judeţului Neamţ. În 1967, a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Iaşi, devenind membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Expune în Piatra Neamţ începând din 1978, fiind prezent la aproape toate manifestările colective şi la saloanele judeţene organizate de Filiala UAP Neamţ. De asemenea, participă la expoziţii de grup în Iaşi (Galeriile Cupola, 1985), Bucureşti (Galeriile municipiului Bucureşti, 1985, 1995), Târgu Mureş (1987), precum şi în străinătate, la Strasbourg (1991), Valencia (1991), Venezuela (1991), Martelly, Ungaria (1995). A realizat numeroase expoziţii personale în Piatra-Neamţ, dar şi la Târgu Mureş (1980). Lucrările pictorului Gheorghe Vadana se află în muzee şi colecţii particulare din ţară şi din străinătate: SUA, Canada, Australia, Israel, Venezuela, Ungaria, Germania, Franţa, Belgia, Italia, Spania, Grecia, Turcia, Rusia, Moldova>>. 

Puiu Vadana, cum îi spuneau prietenii, avea 88 de ani.

D.V.

 

Comentarii Facebook

One thought on “Pictorul și profesorul Gheorghe Vadana a trecut la cele veșnice

  1. A fost profesorul Meu de desen… Era un om extraordinar. Dumnezeu sa l ierte si condoleante familiei

Lasă un răspuns