Piatra Neamț, Bicaz și Girov au trecut de 3 la mie rata de infectare Covid! Prefectul PNL a convocat abia pentru mâine CJSU!

Situație halucinantă la Neamț unde deși și reședința de județ Piatra Neamț, și orașul Bicaz au trecut de rata de infectare de 3 la mie, nu a fost convocată de urgență o ședință CJSU pentru analizarea situației și luarea măsurilor ce se impun ci a fost anunțată… pentru mâine o astfel de întrunire.

Această situație amintește la indigo de cea de la București unde prefectul declara în week-end presei că se va întâlni cu ceilalți responsabili din CJSU pe la vreo marți, că e week-end și el e la mall.

Mai mult, azi Prefectura a dat presei situația cu rata de infectare pe localități abia după ce jurnaliștii, într-un grup de comunicare whatsapp, au insistat și au punctat că e vorba de o tergiversare. Purtătoarea de cuvânt a Prefecturii spunea pe la ora 14 că întârzierea ține de DSP care nu ar avea o oră stabilită pentru a trimite documentul la Prefectură…

Cu precizarea că Bicazul a atins de ieri 3 la mie (și nu a fost nici ieri nici azi o ședință CJSU care să stabilească măsuri), astăzi cifrele sunt următoarele:

-Piatra Neamț – 3,14 la mie
-Bicaz – 3,60 la mie
-Girov – 3,70 la mie.

Drept e că și măsurile pe care le iau autoritățile (în Neamț sunt deja 2 comune în carantină, Tașca și Tarcău) par a fi mai mult de formă, așa ca în filmele de propagandă.
Ieri, la Tarcău (vezi video de mai jos), echipajele de Poliție și Jandarmerie opreau cu zel, pe DN-ul de la marginea comunei, mașini ai căror șoferi nu aveau nicio intenție de a intra sau a se opri în zona de carantină. Zelul angajaților MAI era cu atât mai mare cu cât la fața locului urmau să ajungă prefectul de Neamț împreună cu șefi de la Poliția și Jandarmeria Piatra Neamț.

De asemenea, conform cutumelor, Hotărârile CJSU de declararea a carantinei pentru cele două comune au fost dublate de decizii DSU semnate chiar de Raed Arafat. Ei bine, în respectivele documente semnate de Arafat se prevede dezinfectarea spațiilor publice din cele 2 comune. Nu se precizează nicăieri că e vorba de spații publice închise și întrebat ieri despre aplicarea respectivei prevederi (vezi VIDEO de mai jos), prefectul de Neamț a răspuns că, de fapt, ar fi vizate doar spațiile închise de la instituții publice (!!!) și că ar urma (când?) ca DSP să facă o analiză, să vadă, să…

Practic, e vorba de documente oficiale, semnate și de prefectul Lazăr și de Raed Arafat care instituie un fel de forme fără form dar fără aplicabilitate. Așa, doar de propagandă…

Vom reveni.

Daniel Vinca

Comentarii Facebook

One thought on “Piatra Neamț, Bicaz și Girov au trecut de 3 la mie rata de infectare Covid! Prefectul PNL a convocat abia pentru mâine CJSU!

  1. Chestia asta cu 3 la mie este o imbecilitate fara margini!S-a blocat o comuna intinsa pe vreo 30 de km (Tarcau) pentru 11 (unsprezece) cazuri de Covid!Nu era mai simplu sa se izoleze , eventual, doar zona un de locuiesc familiile celor 11 bolnavi?Bucurestiul a trecut demult de 3 la mie.S-a blocat cumva Bucurestiul?!Suntem condusi de niste de niste incompetenti sinistri!Nu s-au facut anchete epidemiologice profesioniste, ca sa stim clar care sunt zonele cu risc de contaminare crescut!Nu s-au facut autopsii ca sa se inteleaga cum actioneaza virusul si care sunt categoriile de pacienti vulnerabile.Nu s-a impus purtarea permanenta a mastii , singra masura care, cat de cat, ar mai atenua extinderea epidemiei.Abia acum s-a decis trimiterea acasa a asimptomaticilor pentru a nu aglomera spitalele.Mai vreti exemple?

Lasă un răspuns