Piaţa Centrală – în administrarea „nemijlocită” a Primăriei!

Consilierii locali pietreni au votat în unanimitate ca Piaţa Centrală să fie administrată, NEMIJLOCIT, de către Primăria Piatra Neamţ până la terminarea procedurilor de licitaţie.

Proiectul propus de primarul Dragoş Chitic la sugestia PSD (comunicatul de marţi) a suferit un amendament propus de consilierul PSD Victor Marghidan care făcea referire la obligatia primarului de a convoca o noua sedinta extraordinara in care sa prezinte Regulamentul de Functionare în care se va menţiona explicit că organizarea, tarifarea, încasarea vor fi realizate nemijlocit de către Primărie (adică fără terţi, adică fără Urban).

Amendamentul PSD a fost votat de toţi consilierii care apoi au votat proiectul astfel modificat. Dacă primarul Chitic şi cei din Primărie chiar fac o prioritate din deschiderea Pieţei, evenimentul ar putea avea loc în 2-3 săptămâni.

Într-o conferinţă de presă ce a urmat, primarul a început să explice că sunt totuşi nişte paşi de urmat şi a dus inaugurarea spre noiembrie-decembrie, ca previziune a sa. Dragoş Chitic a mai precizat că dacă va fi nevoie vor fi transferaţi la Primărie oameni de la societăţi ale CL dar a precizat că nu va fi vorba, într-o asemenea ipoteză, şi de Valentin Mâţu, fostul administrator al Pieţei Centrale

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns