PIANISTUL DANIEL RUDICHI ȘI VIOLONISTA MEDEEA GIREADĂ, ÎN STAGIUNEA MUZICALĂ

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” Cuj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, continuă seria recitalurilor din cadrul Stagiunii muzicale 2022-2023. Astfel, miercuri 31 mai 2023, începând cu ora 18:00, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamţ, melomanii pietreni au prilejul unei noi întâlniri cu pianistul Daniel Rudichi. Invitata sa la acest eveniment este violonista Medeea Gireadă. Programul muzical va cuprinde lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Claude Debussy și Constantin Silvestri.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

***

Daniel Rudichi a început studiul pianului la vârsta de șapte ani, ca elev al Școlilor de Muzică din Vaslui și Roman. De-a lungul anilor, a obținut diverse premii care l-au motivat să opteze pentru o carieră de pianist. Astfel, în anul 2019 a absolvit cursurile Liceului de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț.

În 2020, și-a început cariera didactică ca profesor de pian principal și de acompaniament, în cadrul liceului absolvit. Elevii săi sunt laureați permanenți ai festivalurilor și concursurilor de profil.

În prezent, este student la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, specializarea interpretare muzicală-pian, clasa conf. univ. dr. Mihaela Spiridon.

Medeea Gireadă și-a început parcursul muzical în clasa întâi la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, la vioară ca instrument principal și la pian ca instrument secundar, instituție pe care a absolvit-o în anul 2020. De asemenea, a urmat și cursurile Școlii Populare de Artă „George Enescu” Botoșani, secția vioară, în prezent fiind colaboratoare a Orchestrei Populare Rapsozii Botoșanilor „Ioan Cobâlă” și a Ansamblului folcloric „Floricică de la Munte” a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

A participat la numeroase concursuri de tehnică și interpretare violonistică.

Este studentă la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, la specializarea interpretare muzicală-vioară, la clasa cda. Emanuel Iacob.

CCACS