Peste 30.000 de oameni afectați! Fără apă în Târgu Neamț, Agapia, Bălțătești și Nemțișor!


Comunități care însumează peste 30.000 de oameni sunt lăsate fără apă de Apaserv (companie la care CJ Neamț este acționar majoritar cu peste 92% din acțiuni) din cauza precipitațiilor reduse din ultimul timp. Astfel, seceta ajunge la robinetele celor din Târgu Neamț, Bălțătești, Agapia dar și din satul Nemțișor (comuna Vânători).
În condițiile în care, conform datelor oficiale de la Prefectura Neamț, orașul de la poalele cetății are 23.000 locuitori, cele două comune (Agapia și Bălțătești) au câte 4000 de locuitori fiecare iar satul Nemțișor figurează cu peste 1000 de locutori, rezultă că măsurile luate de Apaserv afectează peste 30.000 de oameni…

<<Având în vedere lipsa precipitaţiilor și a temperaturilor ridicate din ultima perioadă ceea ce a condus la scăderea nivelului de apă din pânza freatică, pentru refacerea nivelului de apă brută în rezervoare în vederea potabilizării şi distribuirii către utilizatori, Compania Județeană APA SERV S.A. este pusă în situația neplăcută de a furniza apă cu presiune scăzută, existând în unele zone și posibilitatea opririi temporare a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă…
– în Sat Nemțișor Comuna Vânători-Neamț începând de astăzi, 29.06.2022, ora 10,00, până la data de 30.06.2022, ora 09.00. (…)
– în Comuna Bălțătești începând de astăzi, 29.06.2022, ora 10,00, până la data de 30.06.2022 ora 09.00. (…)
– în Comuna Agapia începând de astăzi, 29.06.2022, ora 10,00, până la data de 30.06.2022 ora 09.00 (…)
– în Orașul Tg. Neamț începând de astăzi, 29.06.2022, ora 10,00, până la data de 30.06.2022 ora 09.00 (…).>>, anunță Apserv.

D.V.
sursa foto – TVM Neamț

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.