Personalități feminine pietrene, omagiate de doamnele social-democrate

Organizația Municipală PSD Piatra Neamț și Organizația de Femei PSD a municipiului Piatra Neamț au omagiat, astăzi, 4 martie 2019, personalitățile feminine care au avut o contribuție specială și au marcat istoria urbei pietrene.

Printre reprezentantele care „au făcut“ istorie în Piatra Neamț și pe care doamnele social-democrate le-au omagiat, astăzi, în cadrul unui simpozion, se numără Elena Cuza, Sidonia Hogaș, Iulia Hălăucescu, Elena Niță Ibrian, Tereza Gogu și Tatiana Antonovici.

  „În preajma zilei de 8 martie, în frumosul început de primăvară de care ne bucurăm cu toții, am considerat potrivit să prezentăm într-un cadru special personalitățile feminine care au avut o contribuție semnificativă în diverse domenii, reușind să «scrie» istorie în municipiul Piatra Neamț. Cum comunitatea pietreană a dat, de-a lungul timpului, nume «grele» în toate domeniile, am identificat câteva vârfuri dintre femeile care au excelat în literatură, arte, sănătate, învățământ, istorie, fără a avea pretenția de a fi exhaustivi! Momentul pe care l-am gândit a-l realizat astăzi, 4 martie 2019, a presupus omagierea rolului jucat de femeie în comunitate, a declarat Luminița Georgeta Vîrlan, președinte al Organizației Municipale PSD Piatra Neamț.

La eveniment au fost invitate membre și simpatizante social-democrate.

În semn de respect pentru ceea ce reprezintă fiecare dintre femei în viața de zi cu zi, organizatoarele simpozionului – Luminița Georgeta Vîrlan și Florentina Moise (președinte al Organizației de Femei PSD Piatra Neamț) au oferit flori doamnelor prezente la eveniment.

V.N.