Persoanele fără adăpost, monitorizate de Poliția Locală

Două persoane fără adăpost au fost depistate de polițiștii locali când au incendiat materiale textile, pentru a se încălzi, în interiorul unei centrale termice dezafectate, în cartierul Precista din municipiul Piatra Neamț, în cursul dimineții de vineri, 25.11.2022, anunță Poliția Locală PIatra Neamț.

Cei doi tineri, un bărbat și o femeie au pătruns printre gratiile ce securizau intrarea în respectiva centrală în cursul nopții, după ce cu o zi înainte, în urma sesizărilor venite din partea cetățenilor, fuseseră îndepărtați din zonă de un echipaj al Poliției Locale Piatra Neamț și puși să salubrizeze interiorul imobilului în care intraseră fără acordul proprietarului.

H.F. și G.I.L. cu vârste cuprinse între 23 și 24 de ani au fost conduși la sediul Poliției Locale Piatra Neamț unde au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 1.000 de lei, pentru încălcarea H.C.L. 228/2021. Totodată, aceștia au fost îndrumați să se îndrepte către localiatea de domiciliu.

De asemenea, proprietarul centralei termice în cauză a fost informat cu privire la necesitatea unei mai bune securizări a respectivei clădiri, astfel încât să se evite pătrunderea în interior a oamenilor străzii.

 

V.N.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.