Pericol pentru Angheluţă! Subiectul „prefecţilor pesedişti” dat ca temă lui Iohannis şi Cioloş!

 

Probabil că din acest moment, carieră administrativă a prefectului Vlad Angheluţă seamănă cu destinul unei gravide: cu sacoşa la uşa biroului, pregătit de inevitabil!

Oricât doreşte PSD să-şi protejeze oamenii puşi în funcţii cheie de Guvernul Ponta (prefecţi, şefi de instituţii deconcentrate) sub pretextul că e vorba de profesionişti, nici liberalii nu stau cu mîna în sân şi, tot mai vocal, cer noului premier să-i trimită la plimbare pe „prefecţii pesedişti”.

investire prefect angheluta (8)

Un astfel de demers a fost făcut public şi azi când senatorul liberal Cristian Bodea a cerut premierului Dacian Cioloş și președintelui Klaus Iohannis să găsească o soluție să depolitizeze administrația și dacă nu reușesc acest lucru să se legalizeze „prostituția politică”.

„Aştept ca dl. Cioloş să se mişte cu aceşti prefecţi pesedişti şi să-i trimită la plimbare. Dar să ştim, în primul rând, că pleacă pesediştii. Asta e prima mişcare: eliberarea de PSD a administraţiei locale”, a cerut Bodea.

„Asta aştept de la premierul Cioloş, de la preşedintele Iohannis: Să gândească o lege a funcţionarului public, a administraţiei locale, care să nu mai lase loc la numiri politice. Aştept o lege care să producă o depolitizare a administraţiei, care să oprească tendinţele de politizare, să găsească mecanismele prin care prefecţii să nu mai vină din partide, să nu devină peste noapte apolitici, angajaţi la nu-ştiu-ce primării ca să poată fi aruncaţi pe funcţie. Asta e o variantă. Sau să jucăm pe faţă. Dacă nu se poate bloca nicicum această politizare, atunci măcar să legalizăm prostituţia politică. Ştim clar: toţi prefecţii sunt politici, vine guvernul cu prefectul lui, îl trimite la plimbare pe cel dinainte, la fel la deconcentrate. Românii au dreptul să ştie: ori blocăm politizarea administraţiei pentru viitoarele guverne politice, ori o legalizăm, şi atunci ştim că totul e pe faţă. Tranziţia României de 25 de ani şi atâta corupţie au fost determinate de aceste ambiguităţi’, a acuzat senatorul PNL.

V.N. / sursa foto: arhiva VESTEA

cop angheluta

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns