O intervenție de urgență a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03:20, la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Un aparat de aer condiționat de la etajul 5 și bucăți mari de tencuială erau în pericol să se prăbușească, punând în pericol pacienții și personalul medical.
ISU Neamț a transmis că pompierii au fost alertați prin 112 și s-au deplasat rapid cu echipamente speciale. Aceștia au intervenit printr-o fereastră pentru a îndepărta aparatul și elementele instabile de pe fațadă. Zona a fost balizată și accesul interzis pentru siguranță. Din fericire, nu au existat victime.
În schimb, Spitalul Județean a preferat să nu transmită un comunicat de presă oficial, ci a ales să posteze un mesaj informativ pe pagina de Facebook, confirmând incidentul și susținând că situația este sub control. Criticabilă, spun jurnaliștii, această practică tot mai des întâlnită de a înlocui comunicarea instituțională cu postări informale pe rețele sociale, fără detalii tehnice sau transparență reală.
Imaginile postate de spital arată clar starea de degradare a fațadei: crăpături majore, tencuială desprinsă, aparate de aer condiționat prost fixate, zone izolate improvizat, semne de interdicție lipite pe uși de urgență cu explicații de tipul „cad plăci mari de tencuială”.
În tot acest timp, Consiliul Județean Neamț, proprietarul spitalului, continuă să anunțe proiecte grandioase pentru un nou spital județean – studii, machete, vizite și promisiuni. De ani de zile se cheltuie milioane de euro doar pe hârtii și planșe. Paradoxal, aceiași decidenți au anunțat că vor investi 10 milioane de euro într-un drum și o parcare pentru viitorul spital (care nici nu are finanțare clară), sau 10 milioane de euro pentru construirea unui nou sediu pentru CJ Neamț.
Între timp, actualul spital este lăsat să se degradeze periculos. Doar cârpeli punctuale, ici-colo, fără un plan coerent de reabilitare. Pacienții, medicii și asistentele își desfășoară activitatea în condiții care nu mai corespund niciunui standard. Iar incidente precum cel de azi-noapte ridică probleme grave de siguranță.
Mai grav, restricționarea unor ieșiri de urgență cu mesaje de tip „NU FOLOSIȚI ACEASTĂ IEȘIRE” poate compromite circuitele medicale, esențiale pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale. Într-o unitate medicală, astfel de improvizații sunt de neacceptat.
În plus, zilele trecute, după un semnal tras tot de presă (publicația Mesagerul de Neamț), care prezenta scaunele de tratament de la oncologie jerpelite, cu învelișul uzat și ros, situația a fost rezolvată nu de către conducerea spitalului sau CJ, ci prin intervenția unor voluntari de la o firmă locală, care au retapițat scaunele pe cheltuiala proprie. Este foarte bine că problema a fost rezolvată, dar din nou, a fost nevoie de un semnal public și de o soluție de tip voluntariat-pomană, în condițiile în care Spitalul Județean și Consiliul Județean au la dispoziție resurse bugetare uriașe.
Cu atât mai surprinzător este tot ce se întâmplă cu cât președintele CJ, Vasilică Daniel Harpa și-a adus chiar propriul director preferat în fruntea spitalului – pe dr. Alexandru Pătrașcu şi a motivat acest demers prin faptul că managerul agreat este un adevărat gospodar care va rezolva instant toate problemele din unitatea sanitară…
D.V.







