Percheziţii în Neamţ şi în alte judeţe. Dosar cu prejudiciu estimat la 1,3 milioane lei

 

Poliţiştii din judeţul Mureş efectuează, miercuri dimineaţa, 68 de percheziţii în Bucureşti şi în 14 judeţe, inclusiv la Neamţ, la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 1.300.000 de lei, anunţă Agerpres.

„Activităţile se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în Capitală, precum şi în judeţele Mureş, Bistriţa Năsăud, Braşov, Galaţi, Gorj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vaslui. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 -2016, reprezentanţii unei firme din Mureş, având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, ar fi stabilit relaţii comerciale fictive şi ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conţinut economic real. De asemenea, cei în cauză ar fi omis înregistrarea în totalitate a livrărilor efectuate, beneficiind astfel de deduceri fiscale ilegale. Prin faptele lor, ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 1.300.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă remis AGEEPRES de IGPR.

Potrivit IGPR, în urma percheziţiilor vor fi puse în executare 15 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.

La percheziţii participă şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie aferente judeţelor menţionate, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns