Percheziții cu mascați! Neamțul, pe lista județelor de pe harta Mafiei Deșeurilor

Județul Neamț este pe harta Mafiei deșeurilor, așa cum Vestea a punctat în repetate rânduri. Neamțul este unul din cele 9 județe în care au avut loc astăzi percheziții la mai multe firme și persoane fizice implicate într-o schemă de fraudă. Ancheta este a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și a fost realizată și de Poliția Gorj.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj efectuează, miercuri, 27 de percheziţii domiciliare în 9 judeţe şi în municipiul Bucureşti într-un dosar privind colectarea şi reciclarea deşeurilor, prejudiciul creat fiind de aproximativ 4,7 milioane lei. Potrivit unui comunicat al IPJ Gorj, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, efectuează 27 de percheziţii domiciliare, în judeţele Gorj, Giurgiu, Timiş, Alba, Suceava, Neamţ, Iaşi, Olt, Dolj, Sibiu şi municipiul Bucureşti, în vederea documentării activităţii infracţionale a unor agenţi economici şi persoane fizice, care desfăşoară activităţi de colectare şi reciclare de deşeuri, scrie Agerpres.

„Percheziţiile se derulează la sediile şi punctele de lucru ale mai multor agenţi economici, precum şi la domiciliile unor persoane fizice, care, începând cu anul 2017 şi până în prezent, ar fi dezvoltat un sistem de fraudare şi inducere în eroare a operatorilor implicaţi în mecanismul de transfer al responsabilităţii stabilite în sarcina producătorilor de deşeuri din ambalaje, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.700.000 de lei”, au informat reprezentanţii IPJ Gorj.

V.N.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.