„Pentru mine copilăria s-a sfârșit marți, când a murit tata!”. Mesaj de suflet al fiului lui Eugen Vasiliu Dinu…

Profesor de filosofie ca și tatăl său trecut acum 2 zile în lumea drepților, Codrin Dinu Vasiliu a postat mai devreme pe internet un text simplu și emoționant despre copilăria sa, despre relația tată-fiu, în care desenează câteva din amintirile care i-au trecut prin fața ochilor.

De la momentul când (avea 5 ani) a fost prins de tatăl său cu un chiștoc în gură în spatele unui bloc din Piatra Neamț, cu pedeapsa aferentă (după care tot tatăl a plâns) până la cel în care, la 25 de ani (crescuse băiatul) tatăl adus ceai și cafea pentru odraslă și invitații săi care se îmbătaseră la aniversare…

Eugen Vasiliu Dinu medita gratuit copiii fără posibilități materiale iar propriul băiat nu putea merge la olimpiada națională de filosofie pentru că tatăl, inspector la ISJ Neamț evita și conflictele de interese dar și bârfele inutile…

Întregul mesaj, ca o esență de „Amintiri din copilărie”, mai jos:

Pentru mine copilăria s-a sfârșit marți, când a murit tata. În satul Bogonos, din comuna Lețcani, de lângă orașul Iași. Oraș în care eu am fost conceput în podul universității și născut la Elena Doamna, când i s-a rupt apa mamei mele. I-a dat domnul Dima, atunci, bani de flori și de hăinuțe, iar el s-a dus la maternitate cu un buchet mare de trandafiri și cu papucei pentru copilul din mine.

M-a învățat să înot și să strâng sticlele de bere de pe plaja de la Costinești, ca să mai avem de doi cremvuști, de un brifcor și de încă o bere. Nu m-a învățat să merg pe patine sau bicicletă, dar mi-a spus că dacă vreau să merg pe patine sau pe bicicletă, sunt pe cont propriu.

M-a prins, la cinci ani cu un chiștoc în gură, după blocurile din Mărăței și, atunci, a fost singura dată când m-a atins cu cureaua. M-a luat de mână, m-a dus până acasă, și-a scos cureaua, m-a pus pe genunchi săi cu fundul meu în sus și mi-a ars vreo trei. După aceea, a plâns.

Când mă ducea la dispensar, că eram cam bolnav, rezolva problema și venea mândru și repede acasă cu pastilele; mama îl întreba: unde e copchilul? Copchilul se simțea bine la dispensar și mânca ciocolată. Când întârziam în orele alea târzii din seară să revin acasă, mama îl trimitea prin cartier să mă caute și el se așeza pe banca din fața blocului știind că voi reveni la un moment dat.

Când pleca în armată sau în delegație, revenea cu pufuleți și eu mă jucam cu trenul de lemn în care încercam să înghesuiesc un soldat de plastic.

Când copilăria mea a mai crescut, mi-a spus: fii mai cumpătat și ai grijă și de ceilalți. Când ne-a găsit pe toți îmbătați sub biroul meu de la etajul patru, de ziua mea de 25 de ani, ne-a adus ceai și ne-a întrebat dacă vrem și cafea.

Când ne-am dus la secție, pentru că mergea Cipson pe lângă trotuar, ne-a suportat la un pahar de vin la cârciuma de mai jos de poliție, după vizita noastră de la poliție. După aceea s-a asigurat să ajungem toți cu bine acasă.

Eugen, tatăl meu, făcea mereu meditații cu copii care nu-și permiteau să-l plătească. Și intrau cam toți la facultate.

A mai încercat să mă învețe să nu mai fiu nervos, supărat și agitat.

M-am supărat pe el de vreo două ori că nu m-a lăsat să merg la olimpiada națională pe filosofie, pentru că era inspector pe domeniul respectiv și invoca mereu conflictul de interese.

A fost un om care a știut să fie un bun tată, un bun prieten și să asculte de mama.

A fost blând și înțelept și nu țin minte să se fi certat vreodată cu cineva.

Sfârșitul copilăriei mele a fost marți, la ora zece, seara, când a murit tata.

 

D.V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns