Patronii magazinaşelor de cartier din Precista spun că Mall-ul Nepi îi va falimenta! „La noi nu a venit primarul în vizită cu casca pe cap!”

14317430_1120392714693472_6694135124819669082_nCel puţin 60 de mici magazine de cartier din zona Precista-Piatra Neamţ vor falimenta în scurt timp după inaugurarea Mall-ului Nepi – asta acuză micii patroni care spun că, în acest fel se vor pierde sute de locuri de muncă.
„Se vor pierde astfel vreo 250 de locuri de muncă în magazinele noastre plus încă pe atât pe orizontală, Pentru că noi luam marfa de la depozitele din Neamţ pe când Carrefour şi ceilalţi chiriaşi de la Nepi nu vor călca în aceste depozite. Nouă ne ţineau contabilitatea firme de profil din Piatra Neamţ, pe când Nepi şi Carrefour vor lucra cu contabilii lor de la Bucureşti, că ăştia de la Piatra Neamţ cu care lucram noi nu ştiu scheme din astea cu expatrierea profitului, cu paradisuri fiscale, cu plata unor pseudo-contracte de consultanţă care să ducă banii la dracu-n praznic!”, spune unul dinntre patronii unui magazinaş aflat la niciun kilometru de viitorul mall.
Îi vom spune Mihai – omul îşi asumă tot ce spune dar nu ar fi prea încîntat ca de mâine să-l calce 7 echipe de control – iar discuţia cu el a fost în două reprize: una în magazin şi a doua în magazia din spate.
„Aici e vorba de o întreagă complicitate între aceste firme multinaţionale, instituţiile statului şi autorităţile locale. Păi dacă ar cumpăra un român un teren în mijlocul oraşului, la Paris, Londra, Munchen sau Viena credeţi că cei de acolo l-ar lăsa să facă orice activitate vrea el pe acel teren? Să fim serioşi. Face ce ţi se permite şi în niciun caz nu te vor lăsa să dezvolţi o afacere care să le omoare afacerile mici ale patronilor lor. La noi parcă e sat fără câini sau parcă suntem slugile altora. Când vine un străin ne ploconim, ne punem în genunchi şi fac ăştia ce vor. Că ei vor să facă tot şi noi să fim doar piaţă de desfacere e evident dar practic se vede că nu avem autorităţi care să lucreze în favoarea cetăţeanului român. Autorităţile noastre sunt servitori ai străinilor. Că doar nici pădurea nu ar putea fi tăiată dacă nu ar fi cozi de topor…”, spune omul.

„Pe patronii români îi plimbă Primăria şi autorităţile cu hârtii şi avize…”

„Am văzut şi eu fotografii cu domnul primar în vizită prin halele care se construiesc. Şi spunea că se interesa şi de mersul lucrărilor de amenajare a sensurilor giratorii, din cele două străzi spre intrarile din capetele Mall-ului. Parcă nu era primar ci un şef umil de trib din America Latină care se asigura că vor fi mulţumiţi cuceritorii. Pozele alea cu domnul Chitic cu casca în cap… Păi când construieşte un mic patron din Piatra Neamţ un magazinaş unde va angaja pietreni de ai noştri, de unde va da impozite aici la Piatra Neamţ, nu la Bucureşti sau nu va trimite banii în Panama, face domnul Chitic la fel? Nu! La noi nu a venit primarul în vizită, cu casca pe cap! Şi numai noi ştim cât ne-au plimbat autorităţile cu hârtiile pentru autorizare. Cât ne-au frecat pentru fiecare detaliu şi de la Primărie, şi de la ITM, şi pentru prevenirea incendiilor. Poate şi în faţa magazinelor noastre am fi vrut un pic de loc liber, reamenajate nişte parcări dar pe noi nu ne cheamă Nepi – ne cheamă Popescu, Ionescu… – ca să vină primarul cu casca pe cap şi să ne întrebe cum să ne ajute. Batem noi la uşi la autorităţi şi tot nu ne ascultă nimeni”, mai spune Mihai.

Piatra Neamţ – oraşul supermarketurilor!

Acesta desfiinţează şi teoria cu „Terenul omului, face ce vrea”: „Nu e chiar aşa. Mergeţi în oraşele din Europa. Nu construieşti ce vrei tu pe ditamai terenul. Îţi spun cei de la Primărie ce direcţii de dezvoltare are comunicatea, îşi dau nişte reguli, poate nişte direcţii şi, te încadrezi – bine, nu – mergi sănătos. Sunt ţări în care nu au ce căuta aceste hipermarketuri în mijlocul oraşului. O să vă mire dar eu sunt de părere că 2-3 hipermarketuri chiar în oraş – câte unul în fiecare cartier – nu strică. E bine aşa să fie un echilibru, nici magazinele mici să nu o ia razna cu preţurile. Dar acum Piatra Neamţ a ajuns din Perla Moldovei un fel de salbă de hipermarketuri. Uitaţi-vă în Dărmăneşti: ai Kaufland, Profi, Lidl şi altele ca să mă refer numai la astea multinaţionale, fără să pun Adridan la socoteală, măcar ăsta e al unui român. În zona centrală ai două de Billa la nici un kilometru unul de altul. În Mărăţei ai Penny la Mall Galeria, ai Lidl – că se reconstruieşte – şi ne mai promitea domul primar încă un Kaufland, plus Carrefour-ul de la Cireşica. În Precista ai două de Penny şi ne aduce domnul primar şi pe Carrefour la Mall-ul Nepi. Îi mulţumim, ce putem să zicem. Dar aşa cum îi mulţumim vom fi nevoiţi să închidem magazinele astea mici, să dăm oamenii afară. Unii poate vor găsi ceva de făcut dar alţii vor ajunge în şomaj sau la ajutor social. Până acuma lucrau şi generau impozite la stat şi la Primărie, acum vor fi şi ei cu mâna întinsă la bugetul statului sau la bugetul Primăriei. Să nu-mi spuneţi că se pierde aici un leu dar se câştigă la Mall că nu va fi aşa. Şi tot stau şi mă întreb şi cu terenul ăsta. Era al unei firme care vroia sa-l vândă. Bun! Ştia asta tot oraşul. De ce nu a încercat Primăria să-l cumpere? Putea să facă acolo un mini-cartier cu blocuri ANL de toată frumuseţea. Sau să-i păstreze destinaţia industrială şi să facă acolo, în colaborare cu camera de Comerţ, cu vreun privat un Parc Industrial de toată frumuseţea. Acces rutier din ambele străzi mari era, utilităţi erau… mai bine de atât nu se putea. Sau se putea face o zonă mixtă: jumătate parc industrial cu hale care să poată fi închiriate la cheie unor firme de-ale noastre, jumătate locuinţe cu chirie pentru tineri. Vă daţi seama ce plămân economic ar fi fost pentru dezvoltarea oraşului? Dar noi avem la Primărie o conducere care să gândească pe termen lung? Îmi pare rău să o spun, eu sunt liberal în concepţie, la locale am votat lista PNL la judeţ dar la Primărie nu am votat cu nimeni şi nici la Consiliul Local. Mi-au plăcut la mult ce spuneau ca idei de dezvoltare pentru Piatra Neamţ candidaţii Drăguşanu, sau Harbuz, sau Ignat… Chitic tot spunea ceva cu Piatra Neamţ 2020 din care nu am înţeles nimic atunci. Am înţeles după alegeri când l-am văzut cu casca pe şantier la Nepi, când am văzut cum acţiona ca agent de marketing pentru băieţii ăia cu Kauflandul din Mărăţei şi m-am luminat. Pentru domnul primar, viitorul oraşului este să ucidă toate firmele mici din Piatra Neamţ şi să pună oraşul pe tavă, la picioarele firmelor multinaţionale”.

„Le-am spus angajaţilor să îşi caute de muncă!…”

Patronul micului magazin nu ştie ce va face peste câteva luni: „Eu deja mă cam pregătesc de închidere. Acum comand numai marfă care se vinde repede. Încerc să ajung la zi cu plăţile la furnizori ca atunci când oi trage obloanele să nu fiu cocoşat de datorii mari. Am 3 salariaţi – în afară de mine şi de soţie – cărora le-am spus că nu mă supăr dacă îşi caută de muncă, că la noi viitorul e tot mai negru. S-au apucat de plâns. Doamna Maricica – unul din cei 3 – lucrează la mine de 17 ani, de când am deschis magazinul. Cu ea am dat primul var în acest magazin, cu ea am aşezat primele rafturi… Avea un copil de 3 ani atunci care a crescut sub ochii noştri, ne-am bucurat împreună când a intrat al 5-lea la Liceul de Informatică sau acum doi ani când a intrat printre primii la facultate. Răzvan, copilul ei, a crescut odată cu noi. Venea unoeri şi îşi făcea temele în magazie, pe lăzile cu marfă… La fel şi fetiţa pe care a născut-o mai târziu şi care e acum în clasa a 10-a, la alt liceu. Şi când ne-a fost greu, când a venit criza şi s-au dus vânzările la jumătate, eu nu i-am putut da pe oamenii ăştia afară. Nu am putut, Stăteam noaptea de vorbă cu soţia, căutam soluţii să diminuăm din alte cheltuieli, dar să nu lăsăm oamenii pe drumuri sau să le micşărom salariile…
Acum n-o să avem încotro. Acum mă gândesc şi la oamenii ăştia dar şi la ce voi face eu. Sunt şi eu om, în anii aceştia nu am pus miliarde la saltea. Fata cea mai mare e deja pe picioarele ei, lucrează în Franţa. Băiatul mai mic e la facultate. A intrat anul ăsta. Ştiţi ce mi-a spus aseară: lasă tată, nu îţi fă griji, am două mâini, o să-mi caut şi eu de muncă. Vrea să arate că e tare dar mă gândesc totuşi că nu va putea învăţa serios – e la zi – şi să meargă şi zi de zi la un job numai schimbul 2. Mă gândesc şi eu încotro să apuc. Să încep altă afacere? Parcă nu mai am nicio tragere de inimă când văd atâta bătaie de joc… Să intru şi eu în şomaj şi vreo doi-trei ani să mă întreţină statul? S[ plec afară?… Nu e uşor să iei o decizie din asta…”.

Ei, nu! Altora le este foarte uşor, din poziţia de decidenţi. Şi fără a face o analiză obiectivă – în limbaj modern, că tot le place să vorbească numai cu „implementare” şi „focusare” – se numeşte SWOT. Şi punctează – indiferent că e vorba de o firmă, acţiune, concept, comunitate, proiect etc – Puncte tari, Puncte slabe, Oportunităţi şi Ameninţări.
Ei bine, capitolul de Ameninţări (Vulnerabilităţi sau Riscuri) din „implementarea” Mall-ului Nepi în buricul cartierului Precista nu a fost pus pe hârtie de Primăria Piatra Neamţ (poate ar fi trebuit o comisie mixtă cu specialişti şi de la alte instituţii, de la Finanţe, de exemplu). Nici nu ar fi fost al naibii de greu de făcut o evaluare care să includă: administratorii existenţi, impozitele plătite la bugetele de stat sau locale de aceste firme, angajaţii acestora, plus afectarea serviciilor conexe şi a angajaţilor de la firmele respective (depozite en-gros, firme de contabilitate, leasingurile de maşini – de la firmele care vând la Piatra Neamţ – service-uri auto, furnizori de servicii şi materiale – inclusiv case de marcaj – etc).

„Îi invit pe Chitic, pe Arsene şi pe doamna prefect când voi închide magazinul!”

Concluzia îi aparţine aceluiaşi patron care şi-a dat seama că nu e bine să fii investitor român în Romnia: „O să mi se rupă sufletul când voi fi nevoit să închid şi să dezafectez spaţiul. Mă gândesc dacă nu ar fi bine – că tot nu ne-a vizitat când am funcţionat – să-l invit atunci pe domnul Chitic să vină în vizită. Şi nu doar pe domnul primar, ci şi pe consilierii locali, pe domnul Arsene şi pe domnii consilieri judeţeni, pe doamna prefect, pe şefii de la instituţiile astea de stat ai căror subordonaţi ne-au tot controlat în anii aceştia. Dacă tot vizitează firme din astea străine care ne ucid pe noi, să participe nu doar la tăieri de panglici ci şi la momente din astea când noi, românii, suntem obligaţi să punem cruce pe o afacere mică românească”.

Daniel VINCA

cop-mall-nepi-chitic

Comentarii Facebook

10 thoughts on “Patronii magazinaşelor de cartier din Precista spun că Mall-ul Nepi îi va falimenta! „La noi nu a venit primarul în vizită cu casca pe cap!”

  1. Poate la noii someri le dau de munca domnii Chitic, Romel si toti ceilalti care aplauda inchiderea firmelor pietrenilor…

  2. Sufera cativa patroni, dar se va bucura de beneficii restul populatiei orasului.De ce vor falimenta? Fiindca au preturi mari.Cine nu vrea sa cumpere mai ieftin si mai bun? Ha?

  3. O sugestie pentru Noii Dezvoltatori al Mall-ului! Pentru ” Carefour”( sper ca am scris corect ) , spatiul dintre rafturi sa permita trecerea a doua autoturisme pentru ca noi cumparatorii sa putem trece cu auto proprietate printe rafturi. Astfel o sa putem achzitiona direct de la volan : muschi de vita afumat cu E, rosii din Spania, Italia – promotional, mere Polonia – promotional, vinete Grecia – promotional…. – promotional…. si astfel o sa putem plati din portbagajul masinii proprietate, la casa ( dupa citirea cu cititoare de bare) direct de pe card sau numerar! Apoi vom merge la cinema 3D tot din AUTO ca americanii in anii 70 si o sa ne pupam cu iubitele sau sotiile? in timp ce o sa ruleze in are liber filme de …. gen. In schimb nea’ gica sau tanti ‘ din tre blocuri , de unde bem berea de dumineca dimineata ( cand avem un pic de arsita dupa petrecerea de noaptea ) o sa aiba inchis! Atunci o sa fim nevoiti sa rugam nevestele sau ibovnicele sa mearge la Carefoor, Lidl, Kauf… sa ne dea ceea de ne aduce la liman ( am uitat de moare de varza…..). ATUNCI PRIMARUL ORASULUI O SA AIBA O AFACERE CU moare de varza ! LA VOTARE!!!!

  4. 1. Mare patron si generator de locuri de munca mai e nenea asta nemultumit, din bisnita si prosteala angajatilor s-au vazut niste domni capabili, ia ceapa cu 1 leu si o vinde cu 2 lei.
    2. De ce e nenea nemultumit? Da faliment si intra in breasla somerilor, e grea trecerea de la angajator la angajat, imi place
    cum emotioneaza el cu vanzatoarea si cu pustiul lui eminent si empatic.
    3. Cand ii vad ca au cate o bodega (magazin,crasma etc) si vor sa traiasca si el si neamul lui mai mult decat decent pe spinarea prostului, pe spinarea unui angajat sau 2 mi se face scarba, ma bucur ca da faliment.
    A intrat panica in el cum sa fie el sluga? cum sa devina el angajat pe 3 lei la un alt patron ca el? E O NEbuNIE :))

  5. E bine venit mall-ul nu mai mergem la bacau la u film avem si noi acum asa suntem noi romani nici odata multumiti fati domnule alta afacere care sati mearga

Lasă un răspuns