Patrimoniu / In memoriam: Radu Bucur-Popa, primul director economic de la RIFIL

1 octombrie 1932 – 25 noiembrie 2018

Ingratitudinea şi defectele dramatice ale societăţii în care trăim fac să redescoperim personalităţi marcante, profesionişti de calibru, oameni oneşti şi discreţi abia când vine vremea ca ei să se rupă definitiv de lumea pământeană şi să plece spre Cer.

În duminica sfinţirii Altarului Catedralei Naţionale, la ceas de după-amiază, la 86 de ani, s-a stins Radu Bucur-Popa, primul director economic al primei societăţi mixte cu partener occidental din România şi din întregul bloc comunist Est-European.

RIFIL lua fiinţă în 1973, pe 24 aprilie. Echipa de conducere a începutului era formată din Laurenţiu Amălinei – director general, Sergio Messore – director tehnic-comercial şi Radu Bucur-Popa – director economic.

De loc din Valea Rea, viitoarea comună Livezi, judeţul Bacău, a absolvit Institutul Politehic Bucureşti cu diplomă de inginer-economist pentru industria minelor, povesteşte fiica sa Celia, rareşistă de seamă din formidabila promoţie 1980. A lucrat ca inginer la Baia Borşa, în mină de metale neferoase, până în 1962. Pleacă de acolo prin demisie la presiunea soţiei, de loc din Doina, comuna Girov. După ce născuse, mărturiseşte Celia, a spus că nu se mai întoarce în vârful munţilor. În vară, pe 22 august, părinţii împliniseră 60 de ani de căsnicie.

S-a angajat la Săvineşti, la UFS, uzina de fire sintetice, cum era atunci numele oficial al fabricii. Consacrarea pe platformă a venit din activitatea de organizare a muncii pe care a condus-o. „Caracterul şi-a spus cuvântul. A luptat cu ministerele să facă salarii mai mari pentru muncitori. Oamenii l-au iubit foarte tare”, îşi aminteşte fiica sa.

S-a implicat, din 1972, în demersurile pentru înfiinţarea RIFIL. A lucrat acolo de la început până când s-a luat Securitatea comunistă de viaţa lui. Scos din acel circuit profesional performant, în anii ’80, a fost recuperat la Centrul de calcul al combinatului, de unde a ieşit la pensie după Revoluţie. Imediat ce ne-am eliberat de Ceauşescu a înfiinţat o firmă de transporturi cunoscută în epocă, MICROTRANS, care a supravieţuit până în 2009.

Este recunoscut drept un om înaintea vremurilor. Mărturie stă tocmai constituirea societăţii mixte româno-italiene RIFIL, persoană juridică română cu sediul în Săvineşti, judeţul Neamţ, aprobată – împreună cu contractul de societate şi statutul societăţii – prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România cu nr. 252. Certificatul de înregistrare la Ministerul Finanţelor, din 14 mai acelaşi an, are nr.1 pe ţară. Obiectul iniţial de activitate, consemnat în decret, era producerea şi comercializarea firelor acrilice vopsite şi nevopsite. Cu 400 de salariaţi, din care 370 muncitori. Ceva ce astăzi pare neverosimil.

Actul de naştere propriu-zis, contractul de societate, se cuvine amintit, fusese semnat de Valeriu Momanu, din partea română şi Emilio Falco, pentru partenerul italian. Asociaţii erau Centrala Industrială de Fibre Chimice Săvinești (52%) şi ROMALFA Spa din Biella (48%). Pentru acel moment, dar şi pentru ce a urmat, încă un nume din galeria artizanilor fondatori este foarte important de subliniat de ori de câte ori se poate: Giacomo Verzoletto, si el acţionar al grupului industrial piemontez.

Radu Bucur-Popa (primul din dreapta) la sărbătoarea RIFIL 40 în 2013

Seniorul Valeriu Momanu, marcat de vestea dispariţiei colaboratorului său, a declarat luni, la primele ore ale dimineţii: „Îmi pare tare rău. Îmi amintesc că a lucrat la Săvineşti, a fost director adjunct la RIFIL. Laurenţiu Amălinei era director general. Înainte de asta a fost şef Servicu Organizarea Muncii la uzină. Un tip foarte serios, de bună credinţă, harnic, cu purtare frumoasă cu toată lumea. Era corect în tot ce făcea. Niciodată nu era pus la îndoială că a făcut altceva decât ce era potrivit, că a abuzat de ceva în folosul lui. Tot ce a muncit el a fost în interesul uzinei, al colectivului în care lucra”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu atât mai dureroasă a fost drama confiscării casei, în 1979. Povesteşte fiica sa: A cerut să fie anchetat după Legea 18, a veniturilor ilicite. N-au vrut. Au zis că nu se pune problema, că a depăşit proiectul cu nişte metri pătraţi, cu gardul. Am suportat foarte greu. Mă gândeam că îmi fac majoratul în casă nouă. Ne-au fugărit în februarie, iar eu în aprilie împlineam 18 ani”. Şi adaugă, cu gândul la ţinuta înaltă, imperială a tatălui său: “Întotdeauna l-am adorat. Nu doar că am fost mândră de el, l-am adorat”.

Radu Bucur-Popa s-a bucurat de un nepot, Vlad Ioan Apetrei, 29 de ani. Între 2009 şi 2012 a urmat Universitatea Bedfordshire din Anglia. A venit în ţară, a încercat să se angajeze şi nu a găsit nimic respectabil. S-a întors în Regatul Unit, la Southampton şi se ocupă cu recrutarea de personal de înaltă specializare pentru industria auto. Cu 45 de ani în urmă, bunicul său făcea pionierat în România şi contribuia la consolidarea unui exemplu de urmat, subînţelegând performanţa. E vorba despre fenomenul naţional şi internaţional RIFIL, un model unic care a cultivat şi crescut valorile, a dezvoltat o cultură corporatistă şi a impus standarde de performanţă de invidiat, totul pornind de la responsabilitate şi profesionalism.

I.P.

 

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns