Părintele Necula, suflet şi har la Taşca! “Hristos nu a venit pe pământ pentru sfinţi ci pentru oameni păcătoşi!” FOTO

Părintele Constantin Necula i-a făcut aseară, la Taşca, pe cei care au participat la conferinţa susţinută de acesta în Parcul Sfânta Maria, să regret un singur lucru: că prezentarea acestuia s-a sfârşit, cele două ore ale conferinţei trecând fără să-ţi dai seama.

Cu precizie sau cu umor, cu citate din Biblie dar şi cu ascuţişul unor ironii, părintele Necula şi-a expus părerea despre unele probleme care frământă atât slujitorii Bisericii cât şi pe enoriaşi şi a răspuns şi întrebărilor din public. Un public eterogen, format din preoţi, din intelectuali din zonă, din simpli enoriaşi dar şi din câţiva fundamentalişti care nu au ratat ocazia de a trimite câteva bilete cu întrebări despre „sinodul tâlhăresc din Creta” sau despre „vaccinurile drăceşti”.

„Fiul lui Dumnezeu a venit pe Pământ nu pentru sfinţi ci pentru oamenii păcătoşi”, a spus, de mai multe ori Părintele Necula, referindu-se la misiunea preoţilor de a sta de vorbă şi de a-i înţelege pe cei care aparent par pierduţi pentru Biserica Ortodoxă. A dat şi un exemplu personal, cel în care s-a detaşat la un moment dat de anumite voci din Biserică care „afuriseau” pe rock-erii de la Colectiv în timp ce el a stat de vorbă şi cu victimile, şi cu familiile acestora şi păstrează în continuare legătura cu aceştia.

Pe tot parcursul conferinţei, Părintele Necula a punctat ca pe nişte leit-motive faptul Biserica ortodoxă şi Cuvântul Domnului sunt despre dragoste, înţelegere între oameni şi că nu trebuie trase graniţe suplimentare între oameni într-o lume şi aşa marcată de prea multe secţionări ale societăţii.

„Femeia trebuie să vină la biserică cu batic pe cap?”, a fost una din întrebările la care Părintele a răspuns în nota sa obişnuită: “În primul rând să vină la Biserică. Apoi să vină cu cap. Apoi – dacă tot spunem că <<bărbatul e capul familiei>> – să-l aducă şi pe acesta, să fie împreună în faţa altarului”, cu aluzie la obiceiurile unor bărbaţi de a se închina, în fapt, altor zei, inclusiv lui Bachus.

Nu a ocolit nici dezbaterea aprinsă despre vaccinuri, punctând faptul că „pe prapurul Bisericii nu avem desenată o seringă” şi că această problemă şi dispută trebuie lăsată pe seama specialiştilor, a celor care au făcut „20 de ani de carte ca să poată vorbi despre aşa ceva”.

Una din întrebările venite din public se referea la cele două steguleţe de pe masă (România şi UE) aşezate de organizatori şi despre semnificaţia acestora pentru el. „Despre ce înseamnă pentru mine steagul României nu e cazul să mai spun acum ceva. Înseamnă totul. Iar acesta (N.R. – UE) înseamnă libertarte, pentru că după Revoluţie am putut călători şi vedea şi această cultură a Europei”.

După conferinţă, profesorul preot a fost nevoit să mai zăbovească preţ de vreo jumătate de oră lângă scenă, pentru autografe sau fotografii alături de cei prezenti. Înainte de momentul Necula, pe scena din parcul din Taşca a avut loc un concsert de cântece bisericeşti oferit de Corul preoteselor din protopopiatul Piatra Neamţ. Ambele momente au făcut parte din Zilele Comunei Taşca, eveniment organizat de Primăria şi CL Taşca şi Consiliul Judeţean Neamţ, cu sprijinul Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare.

Conferinţa susţinută de Părintele Necula a fost „aranjamentul” Centrului pentru Cultură, preotul mulţumind la final atât primăriţei Dana Ursache cât şi directoarei Carmen Nastasă.

Vom reveni cu prezentarea VIDEO a întregii conferinţe.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns