PAPARAZZI / Ce politicieni au fost pozaţi de protestatarul Ţuburlui de la balcon?

Fotografia postată pe peretele lui Mihai Ţuburlui (cel care protestează aproape zilnic în faţa Consiliului Judeţean Neamţ) este realizată de undeva de la un etaj superior (cel puţin et. 4 după deschiderea obiectivului camerei) şi înfăţişează vreo 40-50 de oameni căzuţi la pământ. Are şi o legendă – “Fotografie trimisa din viitor. Parlamentarii de Neamt, carora le-am facut vant de la balcon, surprinsi intr-o ipostaza nu prea placuta. Aia din coltul drept, cu parul despletit e Udrea” – în stilul în care, deja, s-a consacrat Ţuburlui.

parlamentari

Bineînţeles că e vorba de un pamflet care arată “dragostea” acestuia pentru clasa politică. De fapt, fotografia a fost repostată pe 12 noiembrie pe contul de facebook al protestatarului, postarea iniţială fiind făcută de acesta în urmă cu doi ani, pe 30 noiembrie 2012, cu explicaţia de atunci: “Cativa politicieni carora le-am facut vant de la balcon”.

Evident că nu au întârziat comentariile:

Cristian Dan – Mamma mia, ce mizerie ai facut pe asfalt !!! Ai grija sa nu-ti faca amenda cei de la Salubritate ca ai aruncat gunoaiele de la fereastra apartamentului tau !!!
Petru Borodi – „Cand distrugi raul in imaginatie incepi sa devii Om ! insa daca nu te implici sa realizezi si in realitate distrugerea relelor nu ai nici o calitate si nici Carater fiindca stiind relele nu Lupti impotriva lor FAPTIC!” Aros din Milet
Victor Dogaru – …. si porumbelu ce reprezinta? pacea?
Bogdan Tudor da… :)))))) multumim si felicitari!!

vestea.net

 

5 thoughts on “PAPARAZZI / Ce politicieni au fost pozaţi de protestatarul Ţuburlui de la balcon?

  1. Hm, baietu’ aista, nu trebuie nicidecum amendat ci doar oleaca verificat la „tigle”. Cam multa „publicitate” unui ciobanas, simpatic de altfel. Poza aceea, daca intr-adevar exprima dorinta lui cea mare, cred ca ar trebui prezentata unui psihiatru, deoarece exprima un comportament cel putin ciudat. Chiar sa vrei sa-i omori pe toti ? Si cum…? Aruncandu-i de la etaj, ca mai apoi sa poti „savura” privelistea. Brrrr. S-apoi, baietu’ aista-i tanar, n-are nicio ocupatie ? Da unde castiga el banuti sa se-ntretina ? Poate are o stana si ciobani care-i produc mangotii….. Zic si eu, ca doar ii liber la zas, nu ?? Si pana la urma ce vrea „baietul”?? Ori am gresat si-i domn tata zaua ?? P.S. : Baterii la portavoce, cine-i cumpara ?? La intrebarea asta sunt sigur ca SRI-ul stie tot, da nu vrea sa ne spuna. Inca ???

    • Mai mult ca sigur ca-mi va gasi si mie loc in poza, dupa ce va citi comentariul ! Brrrrr !! Saaaau, mi-ar striga sub geam….”Iesi afara, JAVRA ordinara ! N-asa ??

    • Sunteti prea destept(a), ca sa comentez . sa va comentez. Oricum glume de astea doar la casa de batrani se mai fac. Luati lecitina ???

Comments are closed.