Panică în tabăra Ursărescu: ŢAPU RELOADED?

tapu ursarescu

Meciul din PNL Neamţ nu s-a tranşat prins schimbarea senatorului Eugen Ţapu din fruntea organizaţiei Piatra Neamţ, după o şedinţă de BPJ discutabilă în opinia unora. Meciul continuă şi este posibil ca în câteva zile să urmeze o răsturnare de situaţie. Asta era informaţie acreditată duminică pe diverse surse din zona liberalilor nemţeni.

Cei care vorbeau de faptul că “se întoarce roata” nu sunt doar apropiaţi ai lui Ţapu ci şi unii din ceea ce ar putea fi numită “tabăra lui Ursărescu”. Cei din urmă discutau cu teamă despre o astfel de eventualitate. Temerea izvorăşte din faptul că după ce, initial, mesajul difuzat a fost că “oamenii lui Ţapu vor fi raşi de cei ai lui Ursărescu”, pe cale de consecinţă, acum se gândesc că ar putea fi invers.

Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla sau auzi în aceste zile. Ori Ţapu a contestat deja oficial la Bucureşti (oficial sau nu) şi e posibil un rezultat surprinzător în favoarea lui (poate chiar preluarea şefiei organizaţiei judeţene), ori “puciul Ursărescu” rămâne valid şi deputatul are o susţinere politică imbatabilă în acest moment.

Cert este că Neamţul s-a dovedit încă o dată un judeţ atipic din punct de vedere politic: deşi PNL are un singur senator în judeţ şi deşi Ţapu a fost pe linia partidului, a fost totuşi executat public mai ceva decât un duşman.

D. VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns