PALMARES (POLITIC) ION ROTARU

rotaru2

-1996 – Ion Rotaru candidează pentru funcţia de primar de Piatra Neamţ sub sigla unui partid abia apărut, PDAR. Câştigă în turul 2, pe 16 iunie, învingându-l pe viceprimarul Dan Marian Lospa (PD, abia desprins din FSN). La vremea respectivă, s-a spus că Lospa nu ar fi pierdut dacă Rotaru nu ar fi fost ajutat de PDSR (cealaltă aripă din FSN).

-1999/2000 – Membru cu sau fără acte al PDSR, Rotaru nu este agreat de liderul judeţean de la acea vreme, deputatul Ioan Bivolaru, pentru o nouă candidatură. PDSR merge pe mâna lui Vasile Ouatu iar Ion Rotaru le oferă celor de la PD varianta de a vâsli împreună spre Primăria Piatra Neamţ. Rotaru câştigă din primul tur şi iar se vorbeşte despre sprijin “sub acoperire” din partea unor lideri PDSR. Sau de faptul că Vasile Ouatu a fost trădat de unii colegi…

-17 aprilie 2001 – “Ion Rotaru, Primar PD Piatra Neamţ, trece de la PD la PDSR”, după cum menţionează un studiu al IPP (Institutul de Politici Publice), “Migraţia Politică în administraţia locală la un an de la alegerile din 2000”. Între timp, susţinătorii din PDSR ai lui Rotaru obţinuseră şi retrogradarea din funcţie a lui Ioan Bivolaru. În acelaşi studiu, judeţul Neamţ era pe locul 3 la capitolul “migraţie-viteză-cantitate de aleşi locali”.

-2004 – Cu puţin timp înainte de alegerile locale, este “executat” noul lider PSD (PDSR rebranduit) Neamţ, Raul Bobeanu. În fruntea filialei este numit Ion Rotaru. În timp ce acesta e sigur că va recâştiga Primăria şi merge prin colţurile judeţului, din spate, urcă puternic Gheorghe Ştefan, care venea cu valul liberal al lui Teodor Stolojan, cu mesaje antibaroni, antimafie, antijaf etc. Rotaru pierde Primăria în turul 2 şi pierde şi şefia partidului.

-2008 – Rotaru nu mai candidează la Primăria Piatra Neamţ ci se întoarce pe uliţa copilăriei. La Viişoara, comună rebotezată Alexandru cel Bun. Câştigă fără probleme şi, evident, sub o nouă siglă de partid: PRM.

-2011-2012 – În timpul mitingurilor anti PDL, Ion Rotaru este filmat în faţa TT vorbind despre Gheorghe Ştefan (liderul PDL Neamţ) ca despre un dictator. În vara anului 2012, Rotaru candidează pentru un nou mandat la Alexandru cel Bun (şi câştigă) din partea Alianţei APEL dar ca membru de partid al… PDL.

-2014, luna martie – Rotaru lansează deja ipoteza ca în 2014 să recâştige Primăria… Piatra Neamţ din partea – evident, alt partid! – UNPR. Mai mult, anticipează că în 2016 UNPR va rupe alianţa cu PSD, că vor fi condidaturi separate.

-2014, luna septembrie – Ion Rotaru participă la o şedinţă de lucru a PLR Neamţ, la Hanul Răzeşilor (proprietate a liderului interimar Ioan Asaftei) la care a fost prezent şi Călin Popescu Tăriceanu. Spre deosebire de alţi politicieni nemţeni care se ascundeau pe după stâlpii clădirii când au ajuns jurnaliştii, Rotaru a venit şi la conferinţa de presă. Nu a stat “în capul mesei”, lângă Tăriceanu, ci în capătul opus, lângă cameramani.

-2014, octombrie, 15 – Ion Rotaru semnează, în cadrul unei conferinţe de presă, adeziunea la UNPR. Lansează iar ideea cu tandemul Tărâţă – Rotaru pentru judeţ şi municipiu, precizează că nu a bătut la uşa PSD dar recunoaşte şi că nu a fost ofertat de social-democraţi.

D. VINCA / sursa foto: Happy Hourr (http://happyhour.protv.ro)