
Consilierul judeţean Lucian Blaga a demisionat din funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, invocând lipsa de timp şi „alte motive”. În locul lui a fost desemnat Ionuţ Meraru. Formula „alte motive” pare însă mai curând legată de dezvăluirea apărută anterior în Vestea, potrivit căreia Blaga s-ar fi aflat în incompatibilitate: membru CA la spital și, simultan, în structura de conducere a PNL Neamţ.
Într-o declaraţie citată de Mesagerul de Neamţ, Blaga a spus: „Sunt mai multe motive care m-au determinat să renunț, lipsa timpului este doar unul dintre acestea, dar aș prefera să nu fac publice aceste motive!”.
„Alte motivele” la care face referire pot fi puse, însă, în oglindă cu un articol publicat anterior de Vestea, care a arătat că Blaga era concomitent membru în CA-ul Spitalului Judeţean şi în Biroul Politic Judeţean al PNL Neamţ – o situaţie descrisă ca incompatibilitate potrivit prevederilor din Legea sănătăţii. În acel context, Blaga declara că a cerut lămuriri și că urmează să se consulte cu juriști: „Am vorbit şi ieri (…) la CJ şi mi s-a spus că eu nu sunt incompatibil, că situaţia mea nu e comparabilă cu a domnului Asaftei. El a fost preşedinte de organizaţie judeţeană, eu sunt doar membru în Birou. Voi trece şi mâine pe la CJ, mă voi consulta şi cu specialişti, jurişti…”.
În aceeași ședință a Consiliului Județean Neamț, la care face referire Mesagerul, au fost operate și alte rocade în consiliile de administrație ale unor instituții subordonate CJ. La CA-ul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț a ieșit Lucian Blaga (PNL), iar în locul lui a intrat Ionuț Meraru (PNL). La CA-ul Spitalului de Psihiatrie Roman a renunțat George Lazăr (PNL), fiind înlocuit de medicul Liliana Alexa (PNL). La CA-ul Școlii Profesionale Speciale „Ștefan cel Mare” a renunțat Ciprian Boroș (PSD), iar în locul lui a fost numit juristul Liviu Florescu-Purcariu. La CA-ul Centrului pentru Educație Incluzivă Târgu-Neamț au renunțat doi consilieri județeni, Mihai Stoica (PNL) și Aurel Munteanu (PSD), fiind numiți în locul lor Claudia Manuela Barna și consilierul județean Valerică Tudosă (PSD).
În acelaşi timp, şi lui Lazăr „i-a trecut glonțul pe la ureche”, însă a ieşit din zona de incompatibilitate în termenul legal. Acesta a fost ales membru în CA la Spitalul de Psihiatrie Roman la data de 30 ianuarie 2025, în timp ce deţinea şi o funcţie de conducere în partid, dar a fost înlocuit din Biroul Politic Judeţean PNL Neamţ la 11 februarie 2025, prin decizie a BPN PNL – adică în mai puţin de 30 de zile, interval în care legea permite clarificarea situaţiei.
Spre deosebire de cazul Lazăr, la Blaga au trecut muuuult peste cele 30 de zile conferite de lege pentru rezolvare, deci omul de afaceri ar putea avea probleme serioase (declarare ca incompatibil şi interdicţia de a mai ocupa 3 ani demnităţi publice) dacă cineva reclamă situaţia la ANI sau dacă agenţia de incompatibilitate se autosesizează şi analizează subiectul care pare tras la şapirograf cu cel al lui Asaftei, deja declarat incompatibil din aceleaşi motive.
D.V.



