Orban și Leoreanu despre alegeri și trădări: „Politica e o chestiune de încredere și moralitate!”

Campania internă din PNL (la organizația județeană Neamț și la cea națională) i-a adus la rampă, la Piatra Neamț și Roman și pe președintele PNL Ludovic Orban și pe vicepreședintele național și lider nemțean Laurențiu Leoreanu.

În conferințele de presă din ambele municipii care au avut loc ieri, cei doi au fost întrebați de jurnaliști cum percep repoziționările unor foști tovarăși din echipa liberală. Deputatul Laurențiu Leoreanu a declarat, fără să dea nume, „că trădări au fost mereu în istoria noastră”.

„Dacă privim în istoria noastră, trădările au însoțit etapă cu etapă anumite decizii, anumiți oameni. Văd în comportamentul unor cetățeni că se repoziționează, se reorientează. Eu încă sper și cred în oameni. Prin ceea ce am făcut eu, am căutat să-mi respect cuvântul, să am o atitudine pozitivă, să am o responsabilitate care să dea în fața tuturor oamenilor o încredere și nu voi abdica de la aceste lucruri. Un cuvânt dat trebuie să fie respectat, iar caracterul trebuie să-l însoțească pe omul care se dorește un lider politic. Echipa cu care lucrez, la nivel local, județean, trebuie să vadă că există și oameni care nu ies de pe traiectorie la prima bătaie de vânt”, a punctat deputatul Leoreanu.

Ludovic Orban a fost mai direct, invocând și nume: ”După suspendarea domnului Cozmanciuc, cel care l-a propus președinte interimar pe domnul Țapu Nazare a fost domnul Laurențiu Leoreanu. Îmi aduc aminte că prefectul actual, George Lazăr, are la origine tot susținerea domnului deputat, Laurențiu Leoreanu. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. 
Politica, viața publică, viața în general, este o problemă de încredere, de construire a încrederii între oameni. Încrederea se câștigă foarte greu și se pierde foarte ușor. Dacă nu ai cuvânt, dacă nu îți respecți prietenii, colegii, dacă nu-ți respecți angajamentele pe care le-ai făcut, nimeni nu va mai crede în tine. Cei care își imaginează că pot să obțină un câștig facil, astăzi, mâine, nerespeactându-și cuvântul, călcând în picioare tot ce au spus în ultimii 15-20 de ani, făcând cu totul altceva, să nu-și imagineze că oamenii nu vor vedea aceste lucruri și nimeni nu va mă dă doua cepe degerate pe cuvântul lor”.

Ludovic Orban a subliniat că nu este șocat de jocurile politice ce se întâmplă de două săptămâni în județul Neamț, dar că este dezamăgit de deciziile luate de cei pe care îi considera prieteni.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că l-a „lăsat paf” decizia primarului de la Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, de a-l susţine pe Florin Cîţu pentru preşedinţia partidului şi că „politica este o chestiune de încredere şi de morală”.

”Pe mine nu pot să vă spun decât că m-a lăsat paf. Trebuie să vă spun un lucru, politica este o chestiune de încredere şi de morală. Nu poţi să faci politică dacă nu ai capacitatea de a câştiga şi de a menţine încrederea oamenilor în tine. Ca să poţi să câştigi şi să menţii încrederea oamenilor în tine trebuie să fii serios, consecvent, să ai principii, să ai convingeri, să nu te schimbi dintr-o parte în cealaltă în funcţie de cum bate vântul, să te ţii de cuvânt. Pentru mine, de exemplu, prietenia înseamnă, ştiţi vorba aia, prietenul la nevoie se cunoaşte, că un prieten este alături de tine în cele mai grele momente. Nici nu se pune problema să te părăsească într-un moment greu. Probabil că alţii au alte definiţii pentru prietenie, eu îmi menţin aceeaşi definiţie despre prietenie, despre colegialitate, despre spirit de echipă”, a declarat Ludovic Orban întrebat ce crede că l-a determinat pe Carabelea să nu îl mai susţină pe el, ci pe Cîțu, la șefia PNL.

El a adăugat că o astfel de opţiune care nu are nicio explicaţie logică şi pune serioase semne de întrebare asupra credibilităţii unui om care este implicat în viaţa publică.

„Încrederea se câştigă foarte greu, de multe ori, şi se pierde foarte uşor. Mi s-a cerut să mă retrag într-o cursă de alegeri pentru funcţia de preşedinte al PNL într-un moment în care sorţii îmi erau potrivnici şi am spus că nu pot să mă retrag. Am fost întrebat de ce nu pot să mă retrag. Pentru că mi-aş dezamăgi pe toţi oamenii care cred în mine, iar un om politic se sinucide politic în momentul în care îşi dezamăgeşte oamenii care cred în el. Mai bine pierd şi mă bat până la capăt decât să îşi dezamăgesc oamenii care cred în mine şi oamenii care consideră că pot să îi reprezint”, a afirmat Orban.

Cât privește aserțiunea că premierul trebuie să fie șef de partid, Orban a spus că logica firească este inversă, șeful de partid trebuie să ajungă premier.

Întrebat de Vestea dacă a fost ținta unor presiuni sau rugăminți să se retragă din cursa pentru șefia PNL Neamț, deputatul Leoreanu a spus că nu au fost astfel de demersuri, probabil și pentru că el este cunoscut ca un luptător care nu abandonează bătăliile.

În intro-ul cuvântului său, Leoreanu a amintit pe scurt parcursul său politic și administrativ: 3 rânduri de alegeri câștigate pentru funcția de primar de Roman și multe alte alegeri câștigate în Roman sau în zona de proximitate în favoarea PNL. Leoreanu a precizat că e normal să candideze și local (deja a fost ales președinte PNL Roman) și județean (pe 3 iulie candidează pentru funcția de președinte PNL Neamț) dar și național, pentru funcția de vicepreședinte pe care o ocupă și acum.

D.V.

Lasă un răspuns