Orban, replică pentru Bulai după ce parlamentarul USR l-a acuzat că nu a făcut nimic bun ca Ministru al Transporturilor

În direct la România TV, Ludovic Orban a reacționat în urmă cu câteva zile cu privire la declarația parlamentarului USR, Iulian Bulai, în care precizează că ”PNL este condus de un fost ministru al Transporturilor, care nu a făcut nimic bun în timpul mandatului…”.

”Atâta poate. Atâta poate. Îl sfătuiesc să se plimbe pe DN1, prin pasajul de la Băneasa, să meargă pe cele șase benzi de pe DN1 și pe cele două pasaje supraterane, care cât de cât au permis să se circule pe DN1. Să meargă în zona de Nord a Centurii Bucureștiului pentru că singura lărgire la patru benzi s-a făcut în timpul mandatului meu, chiar dacă nu am reușit eu să termin. Să se plimbe pe Drajna-Fetești, să se plimbe pe Fetești-Cernavodă, să se plimbe pe autostrada de centură a Piteștiului, să se plimbe pe DN6, DN7, pe o mulțime de drumuri naționale. Și, de asemenea, îi spun că în ceea ce privește Autostrada Unirii, Tg.Mureș – Iași – Ungheni, primul ministru al Transporturilor, care a făcut vorbire despre această autostradă și care de altfel a și demarat procedura de selectare a consultantului pentru studiul de fezabilitate am fost eu, ca ministru al Transporturilor”, a precizat Ludovic Orban, în direct la România TV.

Reacțiea vine în contextul în care, parlamentarul USR, Iulian Bulai a precizat că ”PNL este condus de un fost ministru al Transporturilor, care nu a făcut nimic bun în timpul mandatului…”.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns