Ora Pământului, marcată la Turnul lui Ștefan


Sâmbătă seara, aproape 50 de persoane s-au strâns la Turnul lui Ștefan de pe platoul Curții Domnești, pentru a marca „Ora Pământului”. Manifestarea a fost organizată de Asociația „Sens Civic” și a avut drept scop responsabilizarea oamenilor cu privire la impactul pe care îl au acțiunile noastre asupra mediului înconjurător.
Fiecare dintre noi poate să ajute la păstrarea unui mediu înconjurător sănătos și curat, dar tot mai mulți sunt cei care fac exact opusul. Prin acțiunea noastră, am dorit să tragem un semnal de alarmă asupra pericolului pe care orice activitate necugetată îl poate aduce mediului înconjurător și să accentuăm importanța unui comportament responsabil”, a declarat Andrei Carabelea, președintele Asociației „Sens Civic”.
Importanța păstrării unei conduite prietenoase cu mediul înconjurător a fost accentuată și de Mircea Albu, responsabilul acestui proiect.
Probabil că majoritatea oamenilor nu realizează cât de mult rău fac în fiecare zi mediului înconjurător. O hârtie aruncată la voia întâmplării, un chiștoc de țigară lăsat aiurea, un ambalaj abandonat altundeva decât la tomberon – toate acestea duc, puțin câte puțin, la distrugerea mediului înconjurător, iar asta se răsfrânge inevitabil asupra noastră. Suntem responsabili pentru viața pe care o trăim. Dacă ne dorim un mediu curat, trebuie să și acționăm ca atare, a spus Albu.
„Ora Pământului” este un eveniment care se sărbătorește an de an la nivel mondial și se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare de la o ediție la alta, semn că tot mai mulți oameni își dau seama că impactul acțiunilor lor este enorm și că datoria fiecăruia este de a păstra, pe cât posibil, planeta curată, pentru o viață sănătoasă.

Alex SÎRBU

 

Lasă un răspuns