Opera lui Sadoveanu, readusă în atenția cititorilor la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț marchează 56 de ani de la trecerea „dincolo de negură“ a scriitorului Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880 – 19 octombrie 1961), printr-o serie de manifestări desfășurate joi, 19 octombrie 2017.

Începând cu ora 11.00, în Sala Tezaur va fi susținut un colocviu sadovenian cu audiții, vizionare de secvențe de pe DVD și expoziție de publicații, în parteneriat cu Fundația „Crizantema“.

De asemenea, de la ora 13.30, în Sala Expo-Club „Victor Brauner“, va avea loc un simpozion în jurul operei lui Mihail Sadoveanu, al cărui invitat special este arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia-Neamț, Custode al Casei Memoriale Visarion Puiu și Muzeului Mihail Sadoveanu, cadru didactic la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamț. Totodată, va susține o conferință despre geografia spirituală sadoveniană Cristian Livescu, președintele Reprezentanței Neamț a Uniunii Scriitorilor din România, președintele Societății Scriitorilor din Județul Neamț.

Participă elevi de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț și Liceul Tehnologic Economic Administrativ Piatra-Neamț.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns