Omul potrivit la locul potrivit! Condamnatul penal Ursărescu, angajat de lux la Agenţia de Resurse Minerale

Cu o condamnare penală pentru fapte de corupţie şi cu o trimitere în judecată pentru alte fapte de corupţie, ex-deputatul de Neamţ Dorinel Ursărescu a revenit în atenţia publicului graţie unei funcţii de angajat de lux la o importantă agenţie a statului român. Ursărescu nu doar că ar lucra la ANMR (Agenţia Naţională de Resurse Minerale) ci a reprezentat instituţia respectivă la o importantă dezbatere publică, după cum informează zch.ro (Unsărescu de la ANRM e Ursărescu de la Neamț).

Despre dosarele penale ale celui considerat numai bun pentru a avea o funcţie importantă pe o leafă similară la stat, găsiţi destule referinţe pe net. Revenind la activitatea strict politică a lui Unsărescu/Ursărescu, reamintim că ultima parte a mandatului de deputat din legislatura 2012-2014 nu a execitat-o ca membru al partidului pe listele căruia a candidat (PNL-USL) ci ca fidel membru ALDE. Tot în momentul „divortului” de partid, Ursarescu era chiar presedintele PNL Piatra Neamţ.

Plecarea lui Ursărescu de la PNL la ALDE a intervenit după o ceartă aprinsă între acesta şi Eugen Ţapu (la vremea respectivă presedinte PNL Piatra Neamţ) care a culminat chiar cu o separare a sediilor local şi judeţean din Piatra Neamţ (cum e şi acum la PNL).

Penultima dispută politică între cei doi a vizat funcţia de preşedinte TNL Neamţ. Ţapu o dorea în funcţie în continuare pe domnişoara care ocupa postul (şi care urma să-i devină noră), în timp ce Ursărescu se apucase de făcut campanie prin organizaţiile locale de tineret unde la şedinţe, la dreapta lui, o avea pe o altă tânără de perspectivă care lucra deja la cabinetul său parlamentar.

Vicierea relaţiilor (politice, de afaceri etc) dintre Ursărescu şi Ţapu a dus la cearta dintre cei doi care a dus apoi PNL Neamţ pe marginea prăpastiei şi acela a fost momentul în care, la Bucureşti, a fost luată decizia ca noul şef PNL Neamţ să fie ieşeanul Mugur Cozmanciuc.

Daniel VINCA – sursa foto: zch.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns