OFICIAL! Dr. Gheorghincă, a cîştigat concursul pentru funcţia de DIRECTOR MEDICAL la Spitalul Judeţean

Concursul pentru postul de director medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț s-a încheiat astăzi, odată cu desfășurarea ultimei probe – interviul, la finalul căruia comisia de examinare a semnat procesele-verbale aferente și l-a declarat admis pe medicul urolog Ștefan Gheorghincă.

Potrivit informațiilor obținute de Vestea.net, media generală obținută de candidatul declarat admis este de aproximativ 9,60, rezultată din nota 10 la interviu și puțin peste 9 la proba proiectului de management.

„Comisia a semnat procesele-verbale imediat după interviu, iar rezultatul final îl plasează pe dr. Gheorghincă drept câștigător al concursului pentru funcția de director medical”, a precizat o sursă apropiată de structura de concurs.

Proiectul de management, susținut în prima etapă, a vizat în special optimizarea circuitelor medicale și creșterea eficienței colaborării între secții, teme considerate prioritare pentru redresarea activității medicale din cel mai mare spital al județului.

Concursul vine după o perioadă tensionată, marcată de scandalul provocat de președintele Consiliului Județean Neamț, Vasilică Daniel Harpa, care, în urmă cu trei săptămâni, a demis-o pe directoarea medicală interimară și a numit în loc o altă doctoriță, agreată de el. Aceasta din urmă și-a dat demisia la rândul ei, în urmă cu câteva zile.

Situația a produs un efect neașteptat în interiorul unității: majoritatea angajaților – medici, asistenți, personal tehnic și administrativ – s-au coalizat în jurul actualei managere, dr. Cristina Atănăsoaie, care a fost și ea ținta atacurilor publice lansate de același Harpa, fără argumente solide, ci mai degrabă pe baza unei retorici de tip „suntem la putere, punem oamenii noștri”.

Această stare de solidaritate internă este una remarcabilă, cu atât mai mult cu cât lumea medicală este, în general, o breaslă predispusă la conflicte și orgolii, iar la Spitalul Județean Neamț, factorul politic a accentuat ani la rând aceste falii, alimentându-le constant pe principiul „Dezbină și condu”.

Practic, urmează ca dr. Ștefan Gheorghincă (medic primar urolog, în prezent șeful Secției Urologie) să fie numit formal în funcția de director medical al Spitalului Județean. Astfel, managera Cristina Atănăsoaie urmează să facă echipă cu noul său adjunct, într-o formulă de conducere care ar putea aduce, după multe luni de turbulențe administrative, un plus de stabilitate și profesionalism în fruntea celei mai mari unități sanitare din județ.

Iar decidenţii politici ar trebui să rămână la preocupări din fişa posturilor lor. Adică să renunţe la execuţii, la figurat, pentru a face loc pe funcţii călduţe celor din camarila lor. Şi, de asemenea, dacă vor trece în plan secund tipul acesta de fitile şi răbunări dar şi preocuparea excesivă pentru şedinţe foto şi postări fără număr (pe subiecte futile), poate vor face şi ceva real.
De exemplu, să găsească o finanţare pe bune pentru realizarea noului spital, după ce toată lumea s-a lămurit cu circul electoral regizat pe finanţarea din PNRR, în condiţiile în care era evident – si majoritatea clor din presa nemţeană, dar nu numai ei, au spus-o – că proiectul super-desenat şi super-mediatizat nu poate fi realizat până la termenul limită PNRR, 2026.

Nici pacienţii şi nici angajaţii spitalului nu câştigă nimic real (drept calitate a serviciilor medicale sau a condiţiilor de muncă şi de exercitare a profesiei) din nişte planşe vânturate pe net sau din anunţuri triumfaliste tip „Facem proiectul” (adică alte planşe).

Ar fi timpul ca fiecare breaslă să se ocupe de treburile ei: medicii şi angajaţii din spital să ofere servicii medicale iar politicienii şi demnitarii să construiască ceea ce au tot promis de vreo 17-18 ani.
cei care nu aud bine un astfel de adevăr pot apela la Secţia ORL (sunt nişte medici extraordinari acolo)…

Daniel VINCA