Fosta deputată (PSD) Oana Bulai orchestrează un atac de o duritate nemaivăzută la adresa vânătorilor corpolenţi, într-o postare pe facebook care aminteşte de tipologia mesajelor activiştilor din categoria eco-isterici.
Printre altele, înfierându-i cu o mânie de sorginte socialistă pe vânători, fosta deputată îi crticiă şi mai dur pe cei care sunt mai dolofani.
„Oameni cu burtă cât un butoi, care nici un deal nu-s în stare să-l urce fără să gâfâie, se simt viteji că au împușcat un cerb. Îl expun ca pe un trofeu, ca să-l vadă lumea și să creadă că sunt mai fioroși”, spune Oana Bulai, neluând în considerare că unii din cei care nu au talia ei de silfidă poate suferă de vreo afecţiune care îi condamnă la obezitate…
Alte aprecieri interesante:
„Prin codri, prin munți, prin poiene, copacii nu-s doar niște lemne gata de tăiat” – o replică desprinsă parcă din oengeala comercială. Ştie oare distinsa ex-deputată câte familii din România nu au altă alternativă de încălzire decât lemnul de foc deoarece Guvernul de la care îşi lua leafa (a fost şi consilier al premierului Viorica Dăncilă) sau Parlamentul de la care a binemeritat şi indemnizaţie şi alte facilităţi nu au făcut nimic pentru ca la aproape din populaţia ţării să ajungă alte soluţii de încălzire, mai prietenoase cu mediul dar şi mai ieftine? Că, deh, toţi aceşti români care chiar au nevoie de lemne de foc ca să nu moară îngheţaţi iarna nu au acces la locuinţe RAPPS cu centrala de gaz pe perete…
„Ne schimbăm telefoanele mai des decât ne schimbăm convingerile” – probabil că Oana Bulai se referă la parlamentari, demnitari, băieţi deştepţi cu afaceri conectate deştept la banul public, interlopi, traficanţi de carne vie (exoneraţi, de multe ori, de răspundere de către Justiţie din cauza unor legi ba prea blânde, ba prea interpretabile, a baronilor lăsaţi parcă intenţionat de către unele instituţii să fugă din ţară fix înainte de a fi condamnaţi pentru corupţie). Pentru că altfel, milioane şi milioane de oameni din ţara asta, nu-şi permit să schimbe telefoanele ca moft. Că nu ai cum, din pensia minimă de 1434 de lei să-ţi iei Iphone 16 ProMax sau Telefon mobil Samsung Galaxy Z Fold5 (12GB RAM, 512GB, 5G, la 9999,99 lei).
Că din banii respectivi, bietul pensionar are de plătit utilităţi, medicamente, hrană etc…
„Risipim hârtie și ambalaje fără să ne gândim la copacul care le-a ținut cândva frunzele”. Aici, mesajul deputatei este extrem de profund. Probabil că e musai să fi studiat „respiraţia inimii, shamanism, Theta Healing, Respiraţie holotropică, Reiki, Meditaţia prin rugăciune şi Reiki”, să ai un portbagaj de diplome de formator şi manager proiecte europene, să te declarari „Specialist în Leadership Strategic și Reformă Administrativă” ca să înţelegi absconsul formulării de mai sus. Deşi parcă nu e prea clară faza cu „copacul care le-a ţinut cândva frunzele”. Cui le-a ţinut? Hârtiei şi ambalajelor? Adic[ ambalajele au frunze? Aşa ca o cunună de lauri?
„Fără ură. Fără răutate.
Cu bunătate în priviri, cu grijă la cuvinte” – da, un final de-a dreptul epopeic. Foştii ei colegi de partid, care acum îşi spun „pro-europeni” ar putea zice că astfel de formulări fără conţinut real duc cu gândul la o anume doamnă Cristela.
Cu un asemenea discurs ecologist, probabil că doamna ex-deputată ar putea face o pereche imperială cu reprezentantul firmei de consultanţă care mai zilele trecute i-a oripilat pe participanţii nemţeni (primari, reprezentanţi Romsilva, reprezentanţi firme de exploatare a lemnului) cu elucubraţiile şi desenele din proiectul prin care (aşa au spus nemţenii) judeţul Neamţ ar ajunge un fel de „rezervaţie de amerindieni”, „grădină zoologică”, „o zonă condamnată la stagnare” în care „trebuie oprite şi proiectele cu autostrăzi şi drum expres”.
Să zicem (prin reducere la absurd) că discursul deputatei ar fi unul sincer, nu populist şi ipocrit.
De ce nu a fost aşa de vehementă de-a lungul anilor la adresa unuia din vânătorii campioni ai României, Ion Ţiriac care mai mereu apărea în poze cu şefi PSD? Sau când era deputată şi-l preamărea în acelaşi îngăduitor facebook pe Marcel Ciolacu, care apărea în poze la vânătoare alături de Omar Haysam (infractor condamnat pentru terorism şi despre care s-a spus că ar fi fost în spatele unor afaceri cu lemn chiar la Neamţ)?
Probabil că în anii anteriori era prea ocupată cu facerea de bine pentru acei pensionari care trăiesc cu pensia minimă, care fac un foc pe zi cât să dezgheţe pereţii bordeiului (că nu au bani pentru necesarul de lemn de foc) şi a fost lovită brusc de iluminarea ecologică acum când (ce coincidenţă) foştii ei colegi de partid i-au frânt eposul carierei spre un nou mandat…
Deja articolul e prea lung dar, ca să nu fie vorbe (cu „scoatere din context” şi alte explicaţii futile), mai jos, vă puteţi bucura, în întregime, de fantasticul şi mirobolantul discurs al celei promovate de infractorul fugar Ionel Arsene în Guvernul şi în Parlamentul României:
………………………………….














Copacii știu să asculte. Noi, oare, mai suntem în stare?
………………..
Daniel Vinca