O țară întreagă râde de Prefecta PSD de la Neamț! Viralul lui Corfu, pe televiziuni centrale și pe siteuri cu mega-impact

Județul Neamț e iar izvor de știri cu impact național: de data asta, pe buzele tuturor este Prefecta Județului, cea care a fost unsă la propunerea PSD să fie reprezentanta județului în teritoriu.
Clipul care a ajuns deja pe la vreo 175.000 de vizualizări are toate șansele să își păstreze trendul și în următoarele zile. Ieri a fost știre la realitatea TV (din 2 în 2 ore) pe acest subiect care a fost abordat și în câteva din emisiunile postului. Aseară, cei doi moderatori ai emisiunii de prime-time de la B1 TV au abordat si ei subiectul (cu referiri si la parada militară dar si la concediul medical de 16 luni), au si sunat-o pe Daniela Soroceanu care, auzind despre ce e vorba, a inchis.

In această dimineață, Victor Ponta, presedintele Pro România a făcut o postare cu link spre articolul din Vestea (în articol e clipul produs de colegii de la TVM Neamt) și, de asemenea, si siteurile centrale încep să scrie despre clip, deci să-l promoveze. La o trecere sumară în revistă, un impact major au articolele celor de la stiripesurse.ro si comisarul.ro.

Vom reveni iar mai jos, pentru cei care nu au vazut, clipul postat de Ionut Corfu

DV

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns