O „amiază de cultură” / lansare de roman şi vernisaj

Afis 04_29_2015 Lansare carte Doina Rusti

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ vă invită miercuri, 29 aprilie 2015, ora 13.00, în Sala „Cupola”, la „o amiază de cultură”. Va fi vernisată expoziţia de artă plastică semnată de Petru Diaconu, va fi lansat volumul „Manuscrisul fanariot” ce poartă semnătura scriitoarei Doina Ruşti, în timp ce elevi de la Liceul d Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamţ vor asigura ambientul sonor. Cartea semnată de Doina Ruşti va fi prezentată de scriitorii Adrian G. Romila şi Raluca Naclad.

Adrian Alui Gheorghe, iniţiatorul şi moderatorul manifestării: „Prezenţa Doinei Ruşti la Piatra Neamţ, într-un turneu de promovare a unei cărţi de mare anvergură, cum este Manuscrisul fanariot, apărută recent la Editura Polirom, este un eveniment important pentru bibliotecă, pentru publicul cititor din zona noastră. Fără nici o exagerare susţin că Doina Ruşti este unul dintre cei mai importanţi scriitori români, un nume pentru azi dar şi pentru istoria literaturii române. În ceea ce priveşte pictura lui Petru Diaconu, hieratismul şi simbolistica pe care le promovează îl fac unic între pictorii noştri, abordează ludicul cu seriozitate şi subiectele serioase cu o tentă de persiflare, aşa cum stă bine artiştilor cu har. Ce îi adună pe cei doi artişti în acelaşi spaţiu, un prozator şi un plastician? Gustul pentru lucruri rare şi rafinate al publicului din Piatra Neamţ”

V.N.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns