Noul director Publiserv își bate joc de șoferi! Gropi decapate de 14 zile și… lăsate-așa!

Bunele practici în materie de reparații (peticire) străzi spun că dacă decapezi asfaltul, repari la loc în ziua respectivă sau în maxim 1-2 zile, dacă te încurcă cumva condițiile meteo.
Ei bine, noul director de la Publiserv (firmă a Primăriei Piatra Neamț care se ocupă cu străzile din oraș), Valentin Savin (consilier local PNL la Săvinești, fost activist în echipa PACT-Burduja-Carabelea) reinventează roată și girează existența acestor decapări necontinuate cu peticirile obligatorii chiar și după 10 zile sau chiar 14 zile.

Priviți toate aceste gropi/decapări, din imaginile de mai sus dar și din cele imediat de mai jos:

În cele 12 imagini de mai sus este vorba doar de câteva porțiuni/capcană din multele existente de pe o alee de câteva sute de metri (paralelă cu Bulevardul Decebal, prin spatele blocurilor de la Aleho la Poștă / Muzeu)…


Decapările respective au fost făcute în primele zile de la momentul instalării lui Savin, de către primar, în funcția de director general la Publiserv.
Pentru că în acea perioadă chiar a fost vremea ploioasă, toți cei care folosesc acea alee rutieră (sau au parcări pentru care, apropos, plătesc niște bani din care redevența ajunge tot la Primărie), oamenii au fost înțelegători. „Bine că repară”, și-au zis, convinși că imediat ce se face vremea bună vor fi scăpați de aceste cratere.

Ei, aș! S-a făcut vreme bună, apoi și mai bună și, după 5 zile nu s-a schimbat nimic. Nici după 7, nici după 10 iar azi ar fi vreo 14 zile, din ce spun cei care locuiesc în zonă. Sătui să-și strice mașinile în „craterele lui Carabelea și Savin”, riveranii au sunat la Publiserv, și-au întrebat și cunoscuții care lucrează la acea firmă și au aflat că „aleea trebuia reparată dar a schimbat domnul director Savin graficul de lucrări”.

Drept e că șefii politici ai lui Savin (Cîțu și Orban) care au vizitat în ultimul timp Piatra Neamț (din interese electorale proprii, legate de alegerile din partid) nu au fost conduși pe aleea respectivă ci doar pe bulevardele centrale.

De ce face Savin astfel de „revoluții” la o firmă pe care o conduce dar el este absolut paralel cu obiectul de activitate (proceduri tehnice)? – ar fi o întrebare la care doar el ar putea să răspundă. Drept e că (dez)organizarea apărută de când Savin a fost numit în această bănoasă sinecură amintește salariaților (și deja și pietrenilor) de alt manager absolut mediocru de la acea firmă, de tizul său (după prenume), Valentin Ciobanu. Ar fi de înțeles faptul că edilii dau o pâine albă activiștilor de prin campanii, dar de ce în funcții care le exced competența, la firme/instituții pentru care nu au niciun fel de experiență profesională?

Dincolo de declarațiile pompoase („am lucrat 20 de ani în mediul privat din care 13 la multinaționale”), acest Valentin Savin este cunoscut nu pentru experiența sa de manager, nu pentru priceperea în domeniul întreținerii/reparării drumurilor ci drept un agent de vânzări care intermedia vânzarea tablei sau a unor scule și echipamente.
Deci cam așa arată, real, „profesionistul” pus de PNL („Bunăstare și respect”, nu?), în fruntea firmei celei mai bine finanțate de la bugetul local. Sau poate intră la categoria „băiat bun, de perspectivă”, dar fotografiile de mai sus arată că nici de șef de echipă nu e bun atâta timp cât nu urmărește cursivitatea lucrărilor din teren.

Probabil că un posibil răspuns la întrebarea „Ce vă recomandă pentru funcția de director Publiserv?” sunt imaginile de mai jos, care-l arată ca un zelos activist PACT și apoi PNL:

Cert e că (și postările și interacțiunile lui de pe facebook probează asta), oamenii de la Publiserv îl văd (și în sediu și pe teren, când ajunge) cu ochii mai mult în telefon, pe internet.
Elocventă pentru atitudinea sa este și o postare, după o repriză de ploi, când se lăuda pe facebook că „am intervenit cu mașina personală”. În fapt, salariații Publiserv au intervenit cu utilajele firmei, directorul Savin dpar s-a deplasat cu mașina personală să facă niște pozici și să se laude. A mai dat și câteva indicații atât de prețioase că subordonații s-au bucurat când a plecat și ei și-au putut face treaba, corform normativelor, nu după idei crețe…

Cât privește șoferii care-și trăncănesc mașinile prin aceste „gropi ale lui Savin și Carabelea”, reamintim că în conformitate cu legislația actuală, ei pot da în judecată administratorul drumului (Primăria Piatra Neamț, în acest caz) și solicita despăgubiri dacă probează (fie și cu martori) că și-au stricat autoturismele din cauza acestor capcane plantate în asfalt.

Iar pentru riveranii acestei străduțe (cei mai expuși la acest esperiment sinistru) avem o veste bună: „Până vineri, ar trebui să ajungem să reparăm acolo. Dacă nu schimbă iar domnul director programul și prioritățile!”, după cum ar fi spus unul din salariații Publiserv către un locuitor în unul din blocurile respective.

Daniel VINCA

Nota Bene – pe telefonul fix de la Publiserv, la ora 16, 21 nu răspundea nimeni.
Așa că dacă onor conducerea Publiserv are de adus vreo precizare importantă legată de această bătaie de joc la adresa șoferilor, o poate face pe adresa de mail a redacției.

Lasă un răspuns