Niță, poză nouă de viitor prefect! Oportunitate pentru unii postaci…

Adrian Niță – cel despre care se spune tot mai apăsat că este preferatul PSD Neamț (adică al lui Ionel Arsene) pentru a prelua funcția de prefect de Neamț în urma trocurilor din alianța de guvernare – și-a postat o poză „regulamentară” pe facebook, transformată și în fotografie de profil.
Cu sacou bleumarin, cămașă albă și cravată roșie, cu bărbuță a la Andrei Carabelea, Niță dă de înțeles că numirea trebuie să vină repejor în acest început de an și că el este pregătit (tabloul vestimentar și look-ul par a face parte dintr-un mesaj de imagine) să devină cel mai important demnitar din județ.

Cele peste 300 de likeuri adunate în cam 3 ore arată un anume grad de simpatie publică, mai ales că aprecierile nu sunt – ca la alții – doar efectul acțiunii de mobilizare partinică, ci e vorba de likeuri și comentarii și de la oameni neagrenați politic.

Bineînțeles că nu puteau lipsi nici urările de succes în funcția (în care nu a fost investit, încă) de prefect dar nici recitalul de comentarii al unor politruci sau beneficiari PSD.

Deloc surprinzător, cel mai propagandistic și comunistoid mesaj vine de la o doamnă de la Roman, patentată drept postac și sinecurist PSD:


Pentru cei care nu știu, de câțiva ani de zile, doamna respectivă jonglează pe propria imagine cu nuanțe ba de tehnocrat, ba de reprezentant al societății civile etc. Pe fond, ea este însă o sinecuristă PSD bine mufată la banul public controlat politic. Pentru care, evident, se dă în stambă pe facebook, cu fel de fel de postări sau comentarii fabricate parcă la defuncta Secție de Agitație și Propagandă PCR.
Comentariul de mai sus este un exemplu tipic de manipulare: această „Emil Bobu” de la PSD Neamț dă cu bâta aluziei injurioase în conducerea actuală a Prefecturii. Nu-i spune numele actualului prefect George Lazăr (de ce oare?) dar vorbește de „scandaluri și circ”.
Ori PSD-ista de la Roman inventează, ori e defazată complet și, în capul ei, crede că actualul prefect este tot Daniela Soroceanu (PSD), în mandatul căreia, da!, au fost numeroase astfel de episoade jenante pentru instituție. Pentru că în mandatul lui Lazăr, singurele scandaluri din Prefectură au fost cele din imaginația postacilor din garnitura politică adversă.

 

2000 de lei pe lună în portofel de sinecurist, pentru o ședință formală

Pentru orice cititor avizat este evident că mesajul jenant al sinecuristei din Roman are doar un efect de agitație propagandistică: dacă tot se schimbă garda „la Palat”, să se inducă în opinia publică ideea „ce nașpa a fost pe vremea lui Lazăr”. Tipic, în condițiile în care mulți politicieni și vasalii lor nu știu să propage un mesaj pozitiv, de rezolvare a problemelor ci se ascund după clișeul cu trista moștenire.

Dar, când ești o activistă căreia partidul îi oferă calitatea de membru CA la Apaserv – din care încasează lunar peste 2000 de lei pentru o ședință și atât, de 30-60 de minute – ce mai contează pentru sinecurista de la Roman idei precum adevăr, principii adevărate etc?

Vestea nu este, cumva, avocatul (încă) actualului prefect George Lazăr. Are și el destule minusuri, dar în niciun caz cele promovate pe net, asumate partial (criticăm Prefectura dar nu dăm nume, ca mai sus) sau deloc (de conturi fake, anonimoase).
Un astfel de minus ar fi, în opinia Vestea, faptul că George Lazăr nu a făcut o curățenie completă în Prefectură, nu a generat o anchetă care să vizeze anumite angajări din instituție făcute în vremea mandatului precedent. Un alt minus ar fi că nu a cerut o anchetă administrativă în anumite cazuri în care informațiile plecau din instituție spre oamenii PSD Neamț, înainte ca acestea să fie făcute publice în mod oficial.
Dar, după plecarea lui Lazăr din această funcție, rămân și plusuri. Iar cel mai important – care, probabil, e greu de digerat de către unii PSD-iști și beneficiarii lor – este faptul că acesta a intrat în pâine promovând și câștigând recursul în procesul pentru Cheile Bicazului. Reamintim că procesul la prima instanță, derulat în mandatul Soroceanu, fusese pierdut de județul Neamț, cazul respectiv nefiind o prioritate pentru fosta reprezentantă a Guvernului în teritoriu, după cum arată arhiva mesajelor publice ale acesteia.

Revenind la noua poză a viitorului prefect Adrian Niță, rămâne de văzut cum acesta, în noua funcție, va reuși sa nu să nu fie influența (păpușat) de astfel de postaci și agitatori.

Daniel VINCA

One thought on “Niță, poză nouă de viitor prefect! Oportunitate pentru unii postaci…

  1. Valoarea doamnei e clara, nici măcar în propriul oraș nu are apă la robinete in mod continuu .
    Așa că postul de la apa serv platit gras il ocupă eminamente degeaba .

Lasă un răspuns