Niţă M 10: „În timp ce pietrenii rămân fără apă, primarul Chitic şi preşedintele Arcan stau în conferinţe de presă despre… volei!”

DSC_5187Emilia Arcan dar mai ales primarul Dragoş Chitic intră în vizorul liderul judeţean M 10, Adrian Niţă care sancţionează dur faptul că aceştia s-au afişat azi într-o conferinţă de presă cu subiect sportiv în timp ce oraşul rămânea fără apă.

„În nota cu care ne-au obişnuit reprezentanţii autorităţilor locale, ei se ţin de conferinţe de presă şi vor să fructifice electoral orice eveniment care are loc aici, în Piatra Neamţ şi în zonă, după ce au mers ca la Sfintele Moaşte la ţeava aia de pe Petru Movilă, când a fost intervenţia.

Am aflat că au recidivat şi astăzi şi s-au dus să tragă capital electoral şi să-şi asume nişte acţiuni în scopul ăsta şi mă refer la cupa asta de volei dar între timp pietrenii au rămas din nou fără apă. În timp ce domnul Chitic era în conferinţă de presă despre volei, lumea a găsit robinetele iar nefuncţionale, oamenii au început să sune care încotro să afle de pe la ziarişti ce se întâmplă. Este inadmisibil aşa ceva şi este o dovadă în plus a incompetenţei celor care acum conduc administraţia din Piatra Neamţ”, spune Adrian Niţă.

Cititi si: Revoltă în Piatra Neamţ! „Îşi bat joc de noi cu aceste opriri ale apei! Mai avem autorităţi, mai avem primar?”
ACUM Zeci de mii de oameni fără apă potabilă! Avarie neanunţată! Rezolvare? Posibil la ora 22!

În ultimele săptămâni, primarul Dragoş Chitic a apărut în mai multe conferinţe de presă legate de activităţi sportive: arte marţiale (cu sensei Paul Pintilie, unul din cei înscrişi iniţial în competiţia internă PNL pentru desemnarea candidatului de primar), tenis (ieri), volei (azi).

D.V.

cop apa conf

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns