
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a cerut public din nou ieșirea PSD de la guvernare, acuzând Executivul – din care propriul partid face parte – de o avalanșă de suprataxe, de măsuri fiscale injuste și de o comunicare mincinoasă față de populație.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni-maraton, de aproximativ o oră și 40 de minute, difuzată la Monitor TV, realizată de Cezar Filip.
Niță a susținut că majorările de taxe și impozite au fost prezentate public trunchiat și înșelător, iar eliminarea unor scutiri fiscale esențiale a fost ascunsă deliberat, ceea ce a dus, în realitate, la creșteri mult mai mari decât cele anunțate oficial. În acest context, edilul consideră că PSD ar trebui să își asume responsabilitatea politică și să se retragă de la guvernare.
„Minciuni, lipsă de asumare şi de bărbăţie”
Mai jos, câteva din mesajele transmise de Niţă, live, referitoare la varianta ieşirii de la guvernare:
„De asta, din punctul meu de vedere, cred că cea mai normală reacție pe care PSD-ul ar trebui să o aibă în momentul de față, pentru toate aceste minciuni, pentru lipsa de asumare și de bărbăție, ar fi ieșirea de la guvernare.”
„E părerea mea. Sunt membru PSD și am dreptul să o exprim.”
„Între minciunile cu taxele și impozitele cu 70–80%, fără să-și asume întregul adevăr și să spună că au eliminat scutirile pentru vechimea imobilelor, ar trebui să ieșim de la guvernare.”
„Și pentru tot ce s-a întâmplat anul ăsta cu deficitul, cu această bulă, cu TVA-ul care a crescut, cu firme care au fost nevoite să închidă, cu oameni disponibilizați și cu scăderea puterii de cumpărare a oamenilor, părerea mea e că ar trebui să ieșim de la guvernare.”
„Cum am mai spus, trebuia să nu intrăm după primul tur de la prezidențiale.”
„Au tăiat bani de la gravide, de la pensionari…”, „Există companii de stat, găuri negre”…
În același context, primarul Piatra-Neamțului a detaliat modul în care Guvernul a gestionat politica fiscală, acuzând comunicarea incompletă și efectele disproporționate asupra populației.
„Pe 15 decembrie ne-am trezit cu o lege care expunea cu totul altceva față de ceea ce ne prezentau primul ministru și guvernul, și anume o creștere nu doar cu 70–80% a taxelor și impozitelor, ci cu mult mai mult.”
„Prin omisiune, au uitat să ne spună și că scutirile pentru imobilele mai vechi, care figurau până acum în vechea lege, au fost eliminate în totalitate.”
„Ceea ce a făcut ca mai mult de 80% dintre cetățenii orașului să plătească mult mai mult decât 70–80% creștere, cum au anunțat cei de la guvern, fără să-și asume întregul adevăr.”
„Ne-am trezit cu aceste taxe și impozite mult mai mari, mințindu-ne și pe noi și pe toți românii.”
„Nu mai intru în detalii despre faptul că anul acesta s-au tăiat banii de la gravide, de la pensionari, că noua lege a taxelor și impozitelor îi afectează și pe cei încadrați în grad de handicap.”
„Nu era normal să tai tuturor, pentru că și unul singur, dacă avea nevoie, din cei un milion de oameni încadrați în grade de handicap, trebuia să primească acest ajutor.”
„Cel mai corect era să facă verificări punctuale, să vadă unde s-a greșit, nu să sufere sute de mii de oameni din cauza unei măsuri total injuste și incorecte.”
„TVA mărit, firme puse în dificultate, salariați care și-au pierdut locul de muncă, toate astea pentru acea bulă cu deficitul pe care ne-au prezentat-o ca o mare catastrofă.”
„Această bulă a deficitului era negociată să fie redusă într-o perioadă de șapte ani, până în 2031.”
„Ni s-a spus înainte de alegeri una, după alegeri alta, iar după 15 decembrie s-a mai modificat legea încă o dată, pe 17.”
„Mai mult, au introdus și condiționarea că dacă nu transmiți hotărârea de Consiliu Local cu noile taxe și impozite la ANAF, nu mai primești bani din cote și poți închide orașe și comune.”
„Se vorbește de 3,5 miliarde de lei obținute din taxe și impozite mărite, în condițiile în care există companii de stat, adevărate găuri negre, care consumă zeci de miliarde din banii noștri.”
O poziție care apasă greu în interiorul PSD
Declarațiile lui Adrian Niță capătă o greutate politică suplimentară prin funcțiile pe care acesta le deține în partid. Nu este vorba doar despre un primar PSD oarecare care critică guvernarea, ci despre președintele PSD Piatra-Neamț (capitală de judeţ) și, totodată, unul dintre cei doi prim-vicepreședinți ai PSD Neamț, adică un lider aflat în prima linie a organizației județene.
În acest context, solicitarea explicită şi repetată de ieșire a PSD de la guvernare nu mai poate fi citită ca un simplu exercițiu de retorică sau ca o nemulțumire punctuală, ci ca un semnal politic intern, venit din zona conducerii partidului (cei-i drept, de la nivelul a ceea ce poate fi numit eşalonul 2), care pune sub semnul întrebării strategia actuală, costurile electorale și credibilitatea guvernării în fața propriului electorat.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii-maraton realizate de Cezar Filip la Monitor TV, emisiune în care Adrian Niță a abordat teme legate de fiscalitate, administrație locală și poziționarea politică a PSD în actualul context guvernamental pe lângă subiectul principal care a fost situaţia clubului de fotbal Ceahlăul şi dacă administraţiile (din Piatra Neamţ şi a judeţului Neamţ) chiar vor să ajute la depăşirea impasului…
D.V.



