Nicolae Breban a câştigat „Premiul Ion Creangă – Opera Omnia”! Şi CEC-ul de 5000 euro!

Scriitorul Nicolae Breban este câştigătorul din acest an al „Premiului Ion Creangă – Opera Omnia”. Evenimentul cultural este organizat de Consiliul Judeţean Neamţ şi a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi a ajuns în 2018 la ediţia a 2-a.

Alături de câştigător au mai fost nominalizaţi în finala acţiunii Gabriela Adameşteanu, Radu Cosaşu, Dan Stanca, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru, Varujan Vosganian. Juriul din acest an a fost format din: acad. Nicolae Manolescu, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Cristian Livescu, Gabriel Coșoveanu, George Neagoe, Vasile Spiridon.

Premiul (constând într-un CEC de 5000 de euro) a fost înmânat de vicepreşedintele CJ Neamţ, Ion Asaftei. La eveniment au participat reprezentanţi ai CJ Neamţ, ai Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, ai Primăriei Tg. Neamţ, iubitori de cultură din Neamţ şi din ţară.

Cu un an în urmă, pe 1 mai 2017, tot la Humulești, Dumitru Radu Popescu primea acest important premiu, care se acordă pentru întreaga operă în genul prozei de ficţiune a unui autor român, ce s-a impus conştiinţei publice româneşti sau pe plan internaţional, cu lucrări de certă valoare şi ţinută artistică, unanim apreciate de critica literară şi de marele public (motiv pentru care premiul se subintitulează „Opera Omnia”).

***

Nicolae Breban, prozator și eseist român, s-a născut la 1 februarie 1934, la Baia Mare.

A debutat cu proză scurtă în “Gazeta literară” (1961). Primul său roman, “Francisca”, îi apare în 1965. “Animale bolnave” (1968) îi aduce consacrarea definitivă.

Din toamna anului 1968, e redactor-șef adjunct, iar din 1970 redactor-șef la “România literară”. Realizează, semnând scenariul și regia, pelicula de lungmetraj “Printre colinele verzi”, adaptare cinematografică a romanului “Animale bolnave”. Filmul e inclus în selecția oficială a Festivalului de la Cannes în 1971.

I-au fost publicate în Franța, în traducere, la editura Flammarion, “În absența stăpânilor” (“En l’absence des maîtres”, 1983), “Bunavestire” (“L’Annonciation”, 1985) și “Don Juan” (1991). După 1989, e foarte prezent în publicistica și dezbaterile de idei din țară. Din aprilie 1990, e director al săptămânalului “Contemporanul – Ideea europeană”, serie nouă a “Contemporanului”; titlul și concepția revistei i se datorează.

După 1990 publică alte romane, dar și cărți de eseuri și publicistică, versuri, teatru. Este, între altele, animatorul unor Colocvii ale romanului românesc (1999, 2000).

În 1997, Academia Română îl primește în rândurile sale, în calitate de membru corespondent.

În 2001 e ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.

A fost laureat, de-a lungul anilor, cu Premiul “Ion Creangă” al Academiei Române (1965), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1968, 1977, 1995), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1994).

D.V. – foto: corespondenti voluntari VESTEA