NH a plecat de la Consiliul Judeţean!

Aceasta este principala informaţie discutată luni în culisele şedinţei de la Consiliul Judeţean Neamţ – că Nicoleta Husaru (NH, prescurtare ca un nume de cod folosit în anumite cercuri, nu musai de la CJ sau de la PSD, cum ar fi unii tentaţi să creadă) a părăsit principala instituţie administrativă din judeţ, după 15 luni lucrate ca purtător de cuvânt.

Oficial, purtător de cuvânt al instituţiei, în percepţia publică a şefului instituţiei fiindcă, în general, aşa e văzut un purtător de vorbe (deşi e „al Guvernului” spunem „al premierului”, deşi e al Instituţiei Prezidenţiale” spunem „al lui Iohannis”) şi deoarece, în special, NH apărea în prea multe poze de la acţiuni ale lui Ionel Arsene pentru jobul cuiva care trebuie să facă strategie şi comunicare nu imagine proprie…

Dacă ieri, în prima jumătate de oră a şedinţei, cei prezenţi (mai ales jurnaliştii) au remarcat absenţa purtătorului de cuvânt, apoi au apărut întrebările şi, ca de obicei, informaţia pe surse: NH a plecat! În lipsa unei informaţii oficiale, evident că au ţâşnit întrebările sau speculaţiile: O fi plecat că a vrut ea sau pentru că s-a făcut legatura cu anumite informaţii ajunse în tabăra adversă? (un alt site, nu Vestea, scria acum câteva zile despre scurgeri de informaţii la adversari şi pomenea numele ei şi a unui consilier PNL – <<”IUBIRE” MARE LA TNL NEAMȚ. OLARIU DĂ ORDINE PENTRU ȘEFUL SĂU, SECUIU>>) Se întoarce la Troleibuzul sau la PNL (unde a fost în campania de la localele din 2016) sau are o altă destinaţie?

Întrebări fără răspuns, deocamdată, dar pe care le va lămuri, probabil, chiar cea vizată, direct sau indirect…

Cert este că dincolo de rutina muncii de la CJ (trimis comunicate, participat la anumite acţiuni, prezenţă prin poze în spatele personajelor evenimentului), NH s-a remarcat, mai ales de când a devenit o persoană publică, şi prin cultivarea unei proprii imagini cel puţin intersante. Puteţi citi şi „controversate”. Un fel de personalitate puternică, auto-zugrăvită prin mesaje parcă gândite pentru a şoca. „Şoc şi groază”, şi-or fi spus unii dintre cei care, în urmă cu nu mult timp au văzut pe contul de facebook al unei reprezentante a unei instituţii un mesaj poză, dar postat chiar de NH, deci asumat de aceasta:

“O femeie non-conformistă” a fost eticheta stabilită de unii (probabil şi anticipată) dar nu au lipsit nici comentariile maliţioşilor, unele postate chiar pe grupuri, la alte discuţii, gen: “Vagaboante suntem toate! Hopa! Ce e ăsta, autodenunţ?”…

Cert este că şi alte mesaje ale deja fostei purtătoare de cuvânt de la CJ Neamţ (postate de ea drept legendă la propriile poze) pot fi considerate în fel şi chip, de la … interesante la şocante. Câteva exemple mai jos, cu menţiunea că traducerea în limba română a fost operată, cu google translate, de noi:

Un fel de replici din filmele de groază… “Sunt psihopat”, “ştiu că mă duc în iad”, „şi diavolul de pe umărul meu rămâne uimit de ce fac eu”. Şi, curios pentru cineva care altădată pleda pentru înţelegere, toleranţă, fericire, non-tristeţe chiar şi axioma că omul trebuie să fie într-un veşnic război şi să-şi aleagă (fabrice?) mereu duşmani:

Dincolo de filosofiile Nicoletei Husaru despre viaţă şi sănătate mentală, rămâne de văzut care va fi următoarea mutare a lui Ionel Arsene, cine va fi următorul purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean…

ULTIMA ORĂ: Deşi Arsene este nu doar preşedinte CJ Neamţ ci şi al PSD Neamţ. plecarea Nicoletei Husaru de la CJ nu pare să producă vreo părere de rău pronunţată prin tabăra PSD ci – surpriză? – într-un anume grup PNL. Astfel, luni seara a fost o veritabilă celulă de criză pe acest subiect, găzduit de masa unui cunoscut local din Piatra Neamţ, unde au fost discutate mai multe variante de lucru, inclusiv cea a (im)posibilei întoarceri a acesteia la CJ…

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “NH a plecat de la Consiliul Judeţean!

  1. FITZULINA BAGABOANTA… OAMENI LA ORDINEA ZILEI – CU TUPEU ASTA AJUNGE MALAGAMBISTĂ

Lasă un răspuns