Nemţenii votează pe acest BULETIN DE VOT la turul 2!

 

 

media-141544521885495500Pe acest buletin de vot îşi vor exprima nemţenii opţiunea în turul al 2-lea al alegerilor prezidenţiale.

Candidatul PSD e la poziţia 1 (stânga) iar cel PNL la poziţia a 2-a (dreapta), pentru că în conformitate cu reglementările în vigoare, dispunerea pe pagină se face în conformitate cu clasarea de la primul tur de scrutin.

Electoral Central (BEC) a stabilit formatul buletinului de vot care va fi folosit în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie. Klaus Iohannis, în primul tur, a fost înaintea lui Victor Ponta, ca poziționare pe buletinul de vot. Prezidențiabilul ACL a fost pe locul al doilea, iar cel al PSD pe al patrulea. Acum, Iohannis și-a păstrat poziția, dar Victor Ponta i-a luat fața și e primul.
Potrivit unei decizii a BEC, publicată pe site-ul instituţiei, pe prima pagină a buletinului de vot se imprimă două patrulatere, egale între ele, cuprinzând numele şi prenumele candidaţilor, în ordinea numărului de voturi valabil exprimate, obţinute în primul tur de scrutin, de la stânga spre dreapta.
În colţul din stânga sus al fiecărui patrulater se înscrie denumirea integrală a alianţei electorale, iar în colţul din dreapta sus se înscrie semnul electoral al alianţei.
De asemenea, în colţul din stânga jos al fiecărui patrulater se înscriu prenumele şi numele candidatului alianţei electorale respective, iar în colţul din dreapta jos se înscrie denumirea prescurtată a alianţei electorale.
Potrivit documentului BEC, prenumele şi numele candidaţilor, precum şi cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterelor se tipăresc cu litere corp 12 verzale drepte.
În decizia BEC se mai precizează că a doua pagină a buletinului de vot nu va fi imprimată, urmând ca pe aceasta să se aplice ştampila de control de către preşedintele biroului electoral al fiecărei secţii de votare.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns