Nemțeanul Ababei, în ancheta Rise Project cu Dan Barna și bani europeni cheltuiți aiurea! „Mi-a zis puteți să le faceți cu taică-tău, cu maică-ta, cine vrei tu!”

Numele unui nemţean de categorie VIP prin funcţia deţinută la un moment dat apare în investigaţia jurnalistică „Adevărul despre Dan Barna” marca Rise Project, care vizează eşecul unor proiecte derulate cu fonduri europene, achiziţii supraevaluate, posibile fraude dar şi conflicte de interese, în sensul unor rubedenii care apar ca beneficiari pe documente semnate/ştampilate de către responsabili.

Nemţeanul respectiv este Cristian Ababei, fost şef POSDRU iar subiectul concret este cel legat de o croitorie înfiinţată ca întreprindere socială, „Hermannstadt Design, în Șura Mică, lângă Sibiu, orașul de baștină al lui Barna”.
În combinaţia respectivă erau vreo 3 persoane, inclusiv Sorin Pădurariu, un tip cercetat apoi de procurorii anti-mafia (pentru trafic european de persoane) şi Gabriela Popa, soţia actualului candidat la alegerile prezidenţiale. „Sora lui Barna, angajată director și agent de vânzări, și-a pus salariu net de 3276 lei, la fel ca designerul, în timp ce croitoresele au primit doar 1185 lei fiecare. Formularul Gabrielei de înscriere în grupul țintă, ca expert, e semnat chiar de fratele său”, spun cei de la Rise Project indicând posibila situaţie de grav conflict de interese.

Cu bani mulţi daţi ba pe publicitate, ba pe … studiu de piaţă sau pe un alt contract de management (deşi sora lui Barna a fost angajată ca director şi agent de vânzări cu un salariu net de 3200 lei – vorbim de anul 2015), afacerea eşuează, cu mari datorii restante la stati.

În contextul acestei afaceri („buget pentru marketing, studii de piață, cursuri de management sau specializare. Existau toate premisele, dar banii s-au împărțit între prieteni”) în care a fost implicată şi sora actualului preşedinte USR, apare în articolul Rise Projec numele nemţeanului: <<Comisia europeană interzice strict incompatibilități precum legăturile de afaceri sau rudenie între finanțator și beneficiar, dar Barna afirmă că e în regulă. S-ar fi consultat cu Cristian Ababei, directorul de atunci al autorității de management din Ministerul Fondurilor Europene, cel care gestiona POSDRU (identifică nereguli, verifică proiecte și cereri de rambursare, recuperează bani). Marele șef. 
“Într-o discuție amplă, Ababei a zis: puteți să le faceți cu taică-tău, cu maică-ta, cine vrei tu. Noi vrem să angajați niște vulnerabili, să funcționeze“.
Imediat după, Ababei a fost dat afară din minister. Azi nu-și amintește momentul, dar nu-l exclude apriori. După părerea lui, liderul USR nu trebuia să semneze acte>>.

Declaraţia din final a lui Ababei (care poate fi acuzat de orice numai că nu ar şti legislaţia cu privire la incompatibilităţi aplicabilă în cazul proiectelor cu finanţare europeană) este una care, tradusă juridic, indică faptul că Barna ar fi încălcat aceste reguli.

Actualul candidat USR a minimalizat şi în articolul respectiv dar şi în ieşirile publice din ultimele 24 de ore importanţa dezvăluirilor din Rise Project, făcând trimitere la procentul de eşec asumat în cazul finanţărilor care au mers la firme care nu au fost viabile şi a dat de înţeles că nu vede nicio problemă în faptul că a girat finanţări care au ajuns la o entitate condusă de sora sa.

Rămâne de văzut dacă dincolo de ancheta jurnalistă subiectul va fi investigat şi de instituţii de specialitate ale statului şi dacă procurorii vor avea aceeaşi părere cu şeful USR.

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns