Neamţul, pe harta de COD GALBEN de vreme urâtă

ninsoare

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, cod galben de ploaie în intervalul 6 aprilie, ora 15.00, până în 7 aprilie, ora 20.00. Precipitațiile se vor resimți în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, și în judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea. Astfel, în regiunile estice şi sud-estice vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă sau ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 50…60 km/h.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp, iar în judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa, pe arii restrânse, 40…50 l/mp. În zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intervale în care ninsoarea va fi viscolită.

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.