Neamț Art Festival, Ziua 1, Program detaliat

NEAMŢ ART FESTIVAL – SPAŢIU DESCHIS CULTURII

Anul acesta începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura, timp de patru zile, în timpul primului sfârşit de săptămână al lui Răpciune: de joi, 3 septembrie şi până duminică, 6 septembrie.

NEAMŢ ART FESTIVAL se doreşte a fi un proiect care să revitalizeze, prin intermediul artelor, viaţa social-culturală a municipiului Piatra-Neamţ, mult afectată în această perioadă de pandemie. La prima ediţie, NEAMŢ ART FESTIVAL va aduce în prim-plan muzica, prin cele patru evenimente excepţionale: recitalul susţinut de Luiza Zan şi JazzPar Trio (joi, 3 septembrie, ora 19:00), concertele-proiect marca Radio România Cultural – Flautul de aur (vineri, 4 septembrie, ora 19:00), Pianul călător (sâmbătă, 5 septembrie, ora 19:00) şi Vioara lui Enescu (duminică, 6 septembrie, ora 19:00).

Locul ales pentru acest amplu eveniment cultural este central istoric al municipiului – Curtea Domnească –, loc tradiţional în care au loc annual marile sărbători muzicale aflate în organizarea Centrului: Festivalul „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ” şi Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”.

Programul primei ediţii a NEAMŢ ART FESTIVAL este unul variat şi, speră organizatorii, foarte atractiv. Aflându-se la final de vacanţă, copiii oraşului vor fi în centrul atenţiei. Pentru ei se vor desfăşura zilnic, în perioada 3-6 septembrie, ateliere creative caligrafie, pictură, modelaj lut, precum şi un spectacol de tatru de păpuşi. Tot cei mici vor fi beneficiarii unei lansări de carte, cea mai nouă apariţie la Editura „Nona” (componentă a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ) fiindu-le dedicată.

NEAMŢ ART FESTIVAL se doreşte a fi un proiect care să se repete şi anul viitor, Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ vizând permanentizarea acestui eveniment prin care să se realizeze atragerea interesului publicului larg pentru artă şi pentru promovarea municipiului Piatra-Neamţ ca un spaţiu deschis culturii.

PROGRAMUL ZILEI DE JOI, 3 SEPTEMBRIE 2020:

Orele 9:00 – 12:00 şi 17:00-20:00, Curtea Domnească*, Piatra-Neamţ

STREET ART, cu LAURENŢIU DIMIŞCĂ

Ora 16:00, Curtea Domnească, Piatra-Neamţ

LANSARE DE CARTE: „CAIET DE DRAMATURGIE”, PREZINTĂ ACTRIŢA MARIA HIBOVSKI ŞI SCRIITORUL EMIL NICOLAE 

Ora 17:00, Curtea Domnească, Piatra-Neamţ

ATELIER DE MODELAJ LUT, cu IONELA LUNGU (maximum 20 de copii înscrişi la atelier) 

Ora 19:00, Curtea Domnească, Piatra-Neamţ

CONCERT LUIZA ZAN ŞI JAZZPAR TRIO

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns