Nea Nicu, fostul fotograf de la Monitorul, a plecat la ședințe foto cu îngerii!

Nicolae Stanciu – Nea Nicu, cum îi spuneau jurnaliștii din Piatra Neamț – fost, ani de zile, fotograf la cotidianul Realitatea şi apoi Monitorul de Neamț a trecut la cele veșnice. Vestea tristă este dată de Cezar Filip, directorul publicației, care i-a și închinat fostului coleg de redacție, câteva rânduri „in memoriam”.

Buhușean de loc, Nicolae Stanciu a făcut peste 10 ani naveta Buhuși-Piatra Neamț, majoritatea fotografiilor din respectiva perioadă fiind realizate de el.
A fost angajat la Realitatea, cam imediat cu apariția publicației, în 1996, iar după o perioadă de timp s-a transferat la Monitorul de Neamt. Fost coordonator al Casei de Cultură din Buhuși, Nea Nicu nu a mai fost după revoluție în grațiile celor care conduceau orașul respectiv, nemaiîncadrându-se în noua dinamică a relațiilor administrație-politică-șmecheri din zonă.

A preferat însă să lucreze unde a văzut cu ochii pentru a crește copiii pe care îi avea pe atunci la facultate.

<<Nea Nicu a plecat să fotografieze îngerii.
Nea Nicu. Fotograful. Aşa l-am cunoscut în urmă cu mulţi ani cînd am călcat pragul redacţiei Monitorul.
“Cu el ai să mergi pe teren. El face poze”. Prezentarea seacă, firească, a redactorului şef. El, Nea Nicu, Nicolae Stanciu pe numele din legitimaţia de fotoreporter, zîmbea şugubăţ pe sub mustaţă. Cu un Olympus vechi atîrnat de gît cu o curea jerpelită. Zîmbet pe care l-a păstrat în toţi anii în care am bătut tot judeţul. Eu întrebam şi scriam de zor, el fotografia de zor. După ce se termina documentarea, ne zgîiam amîndoi ca doi copii obraznici la poze. Comentînd de mama focului>>, amintește Cezar Filip.

(…) Multă vreme nu am înţeles, de asemenea, de ce un om ca el, la etatea lui, făcea naveta de la Buhuşi la Piatra ca să lucreze ca fotograf la un ziar local. Tîrziu am înţeles. Îi plăcea viaţa de redacţie. Îi plăcea să fie în mijlocul evenimentelor. În locul în care se coceau ştirile. Îi plăceam şi noi, reporterii. Mînji tineri, care îl chinuiam găsindu-i mai mereu cîte ceva de făcut: ba să se ducă să ne ia mîncare, ba să ne pună biletele la pariuri, ba să… ne aducă o sticlă de vin sau de bere.
Le făcea pe toate cu acelaşi zîmbet şugubăţ strecurat pe sub mustaţă. Şi ne ierta şi ne accepta toate cele. Viaţa a făcut la un moment dat ca drumurile noastre să se despartă. A plecat la fată. La Viena. Cît de mîndru era de copiii lui. Dar nu ne-a părăsit de tot nici atunci. Ne comenta articolele publicate pe internet, ne mai dădea cîte un subiect. Ne mai trimitea cîte un mesaj. De acolo de departe de unde era. Azi, duminică, 4 august 2019, aflu că s-a mutat puţin mai departe de noi. În cer. Drum lin spre veşnicie nea Nicu. Îţi dorim colegii tăi de la Monitorul. Ai avut şi vei avea mereu un loc în inimile noastre>>, mai spune Cezar Filip.

D.V.
sursa foto – facebook

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns