Mugur Cozmanciuc: Lecțiile pandemiei (5), Sănătatea publică și responsabilitatea individuală

Am ajuns, ca societate, la acel punct în care (ar trebui să) înțelegem că fiecare acțiune a noastră ne afectează atât pe noi, cât și pe cei din jurul nostru. Am ajuns să fim responsabili, în cele din urmă, de viața celui pe lângă care trecem.

Dacă data trecută vorbeam despre puterea comunităților, (și mă bucur că subiectul a fost preluat și de alți colegi), de data aceasta am ales să vorbesc despre responsabilitatea socială a fiecăruia dintre noi.

Masca este primul pas al acestei responsabilități. Purtarea ei pe gură și pe nas în spațiile publice închise (magazin, autobuz, instituție, loc de muncă), mă protejează atât pe mine, cât și pe cei din jurul meu. Sunt tânăr, pot fi infectat fără să știu, poate confund COVID-19 cu o simplă răceală, însă respir sau tușesc și împrăștii o cantitate mai mică sau mai mare de virusuri în jurul meu. Nu am cum să știu dacă cel de lângă mine este diabetic, nu am cum să știu dacă nu am împrăștiat încărcătura virală spre bătrânica ce stă în fața mea. Nu am cum să știu dacă în acel spațiu închis nu a tușit un alt purtător, înaintea mea. Masca este scutul cu care mă apăr și îmi apăr comunitatea.

Recent, am văzut experimentul simplu al unei doctorițe care a purtat mască o perioadă mai mare de timp iar saturația oxigenului din sânge, măsurată frecvent cu un aparat profesional, nu i-a scăzut.

Da, masca este destul de incomodă mai ales atunci când temperaturile sar de 30 de grade, însă între confort și sănătate, aleg sănătatea. Distanțarea socială, purtarea măștii și dezinfectarea mâinilor au devenit markeri ai responsabilității față de comunitate.

Statisticile ultimelor zile ne arată că noul coronavirus este o prezență reală. Relaxarea măsurilor de carantină nu înseamnă că pericolul a trecut, ci că putem învăța să fim mai responsabili și să folosim mijloacele pe care le avem la îndemână pentru a stopa răspândirea COVID-19.

Mugur Cozmanciuc

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns