Mugur Cozmanciuc: Lecțiile pandemiei (3), Informația ca bun public / Vestitorii

În timpul stării de urgență am fost bombardați cu tot felul de informații. Reale sau false, din surse sigure sau îndoielnice, acestea au ajuns la destinatari, creând o stare de angoasă sau de incertitudine în societatea românească.

Din nefericire, și cetățenii români sunt ținte ale fakenews, sau ale știrilor false. Acestea, lansate pentru a susține poziții politice sau economice ale diferiților actori statali sau nestatali, contribuie la dezvoltarea unei culturi a insecurității în țara noastră. Cui revine, însă, responsabilitatea stopării acestui fenomen?

Răspunsul nu este unul simplu, din păcate. Informațiile nu mai ajung către public prin canale media clasice (televiziune, radio, ziar, agenție de știri). Puzderia de site-uri, bloguri, agregatoare de știri și portaluri din online, corelată cu poziția dominantă a social media, a transformat fiecare utilizator al internetului într-un posibil vector de transmitere al informației, indiferent de calitatea ei.

O redacție de știri (serioasă) poate controla calitatea unei știri printr-un efort colectiv al jurnaliștilor, prin documentarea riguroasă a faptelor prezentate și prin colaborare interinstituțională. Instituțiile statului, la rândul lor, pot interveni în cazul instituțiilor media prin cenzurarea surselor de știri false care, în mod fățiș, aduc atingere siguranței cetățenilor. Cenzura, însă, este o procedură periculoasă iar cele mai mici abateri o pot transforma în instrument de combatere a democrației, îndreptată împotriva cetățeanului.

În cazul social media, lucrurile sunt diferite pentru că modul de propagare al informației este diferit. Dacă în cazul unui ziar, mesajul ajunge de la redacție la cititor în mod direct, pe rețelele de socializare mesajul se răspândește prin acțiunea directă a destinatarilor. Informația se viralizează. Dacă vreți, este ca atunci când tușești fără a pune mâna la gură, ești purtător al bolii și riști să îi infectezi și pe cei din jurul tău.

Din această cauză, social media a ajuns locul preferat de către diferiți actori statali și nestatali pentru distribuția mesajelor care să le susțină agendele. Informațiile, chiar și cele reale, ajung să fie rescrise și reinterpretate pentru a susține aceste agende, iar goana după senzațional, netrecută prin filtrul rațiunii, ajunge să genereze mișcări sociale de amploare. Să ne gândim doar la cei care ajung să incendieze relee de telecomunicații de teama tehnologiei 5G (din fericire, asta nu s-a întâmplat în țara noastră).

Și atunci, cine-i responsabil pentru dezvoltarea unei culturi a securității în rândul utilizatorilor social media? În principiu, fiecare dintre noi.

Instituțiile statului au responsabilitatea de a crea un cadru de educare a utilizatorilor, precum și de atenționare timpurie în cazul în care sunt detectate distribuiri de informație falsă. Utilizatorul are responsabilitatea, față de semenii săi, de a verifica veridicitatea unei știri înainte să o redistribuie. De obicei, dacă această știre apare la mai multe instituții media clasice și credibile, atunci sunt șanse mari să conțină informații reale (deși au fost cazuri în care și instituții media respectabile au distribuit fakenews, chiar fără intenție).

În cele din urmă, statul și cetățeanul sunt datori să conlucreze pentru educarea digitală a unei tinere generații. Nu este diferit de felul în care ne educăm copiii să traverseze strada. Îi învățăm că pot apărea pericole și felul în care se pot apăra de ele.

Așadar, efortul pentru stoparea fakenews trebuie să fie unul comun. O colaborare a statului cu cetățeanul poate repara încrederea în instituții și contribuie, cu siguranță, la crearea unui mediu digital sigur.

Mugur Cozmanciuc

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns