MRU, ameninţare directă către primarul de Roman: Cum îţi aşterni aşa dormi!

acl

Boxul politic de pe dreapta atinge şi judeţul Neamţ: aflat la Roman ca mesager de la centru al ACL, Mihai Răzvan Ungureanu i-a transmis câteva mesaje extrem de directe şi dure primarului Laurenţiu Leoreanu.

Ameninţările respective – care ies din tiparul de civilizaţie expus până acum de MRU şi nu se asortează nici cu ţinuta sobră a unui fost şef SIE – au fost direcţionate public, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute miercuri la Roman.

Astfel, câteva din “dedicaţiile” lui MRU pentru primarul PDL care a anunţat public că o susţine pe Elena Udrea sunt următoarele:

-„Aș vrea să transmit un mesaj direct primarului de Roman!”

-„Rugămintea mea către domnul primar din Roman este să ia în considerare lecția de la Europarlamentare și să-și gândească mai bine viitorul politic, pentru că Romanul este un oraș important!”

-„Nu îmi imaginez că există atâta temeritate, ca să nu zic lipsă de înțelepciune politică, ca să nu îți dai seama că sprijini, de fapt, din poziția de primar și reprezentant al unei comunități, un pseudo candidat la Președinția României”.

-„Domnul primar de la Roman face alegeri greșite dar, până la urmă, e o chestiune personală și cum îți așterni, așa adormi!”

Cele câteva fraze care par mai degrabă desprinse din atitudinea unui boxer la proba cântarului au fost împletite într-o expunere mai amplă din care nu au lipsit referiri la “interesul naţional”, “aerobic”, salturi cu “paraşuta” etc. Declaraţia completă a fost redată de romanulfinanciar.ro (aici).

Prim-vicepreşedintele ACL Mihai Răzvan Ungureanu a susţinut respectiva conferinţă de presă împreună cu secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur şi liderii ACL Neamţ, Mugur Cozmanciuc, Alexandru Drăgan, Eugen Ţapu Nazare, Radu Surugiu şi Vasile Beţianu.

D. VINCA

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns