Moartea a mai „pensionat” un polițist. Avea 49 de ani!

Un polițist de 49 de ani din Neamț, a decedat azi-noapte în locuința sa  Cu o carieră și activitate de poliție de aproape 30 de ani, cu majoritatea serviciului pe linie de Ordine Publică, cazul agentului șef principal Mihai Pal este văzut de colegii săi ca încă un tribut adus zilelor și nopților de serviciu aproape continuă, anilor petrecuți în stradă, în frig și ploaie.

<<Moartea a mai ” pensionat ” un politist !
Asp Pal Mihai, din cadrul IPJ Neamt, a decedat azi noapte in locuinta personala.
Inima lui a refuzat sa mai bata.
Au obosit-o cei aproape 30 de ani scursi de cand a imbracat prima data uniforma de om al legii.
Povara grea de pe umerii lui, anii petrecuti in strada in frig si ploaie, noptile nedormite pentru un spor financiar care acoperea o parte dintre cheltuielile familiei, privatiunile si restrictiile vietii de politist l-au trimis la ceruri prea devreme, la doar 49 de ani.
Dumnezeu sigur te iarta, om bun ai fost si iubitor.
Pacat ca n-ai apucat sa primesti din „beneficiile” prelungirii varstei de pensionare, de promisiunile politicienilor „iubitori” de politisti care ne asigura ca bolile profesionale vor fi recunoscute ca si cauze de deces.
Sa-ti fie tarana usoara.
Adio, drag coleg !>> – acesta este mesajul transmis de colegii săi de la Sindicatul Europol Neamț, prin vocea liderului Ioan Cănărău.

De câțiva ani, Mihai Pal lucra la C.A.R.P (Centrul de Arest și Reținere Preventivă) din cadrul IPJ Neamț.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns