Mit spulberat: Eminescu nu a avut casă la Văratec!

Republicăm un text de acum câțiva ani. Ca încă o dovadă că Eminescu – mit și prin Creație și prin Viața sa – nu are nevoie de false mituri, de istorii romanțate, de telenovele stârnite de amatori de glorie și rating. Artticol postat publicat initial in ianuarie 2015. VESTEA

Pretinsa casă pe care Mihai Eminescu ar fi avut-o la Văratec, imobilul în care – mai mult! – poetul ar fi locuit vreo 15 ani – sunt doar mituri, reîncălzite anual precum o ciorbă, de cei care trebuie să spună sau să scrie ceva în preajma zilei de 15 ianuarie.

Şi ca să fie treaba clară, poetul Adrian Alui Gheorghe (actualmente Director al Bibliotecii judeţene dar fost director şi la Direcţia pentru Cultură) pune lucrurile la punct, făcând precizarea bazată pe adevărul istoric: Mihai Eminescu nu a avut nicio casă nici la Văratec, nici altundeva în judeţul Neamţ, ba chiar nu a avut locuinţă proprietate nicăieri în România, fiind chiriaş.

„Eu nu ştiu dacă Mihai Eminescu a avut vreodată o locuinţă a lui, stabilă, pe lumea asta. În afară de casă părintească, nu ştim ca Eminescu să fi avut vreo casă altundeva. Nici în Neamţ, nici în Iaşi, nici în Bucureşti. A stat mereu cu chirie. El a fost mult mai lejer decât alţii, avea casa acolo unde vroia el. A trăit cu chirie şi la Iaşi şi la Bucureşti… Nu a avut nicio casă la Neamţ!”, susţine, ferm, Alui Gheorghe.

Mihai Eminescu, ca mai toţi marii scriitori ai acestui popor a ajuns în zona mănăstirilor nemţene, chiar şi la Văratec. A scris versuri despre “codrii de aramă”, a şi înnoptat în zonă. Dar ca turist – câteva nopţi, poate mai multe, în niciun caz cu anii…

“Casa de care se tot face vorbire, din păcate este o… coajă. Este bătută de intemperii, abandonată, părăsită. Dacă este sau nu este casa lui Eminescu – aceasta ar fi întrebarea… Din start, această casă nu i-a aparţinut niciodată lui Eminescu. Am văzut un lucru aberant în presă, preluat şi de agenţii naţionale… Spuneau aşa: casa în care a locuit ultimii 15 ani din viaţă Mihai Eminescu se află într-o stare deplorabilă şi aşa mai departe, nimeni nu are grijă, nicio autoritate, nimeni nu se implică… Dacă am da înapoi cei 15 ani din biografia lui Eminescu, am ajunge la 24 de ani, când Eminescu, ca un bun gospodar, s-a aşezat la casa lui, la Văratec, probabil că a crescut – în accepţiunea celor care au scris – păsări, gâşte, ceva pe acolo… A fost un gospodar, un om aşezat, care stătea în tinda casei şi visa la Veronica…”, spune, ironic, Alui Gheorghe.

“Lucru cert: Eminescu nu a avut nicio casă la Văratec. Nu avem niciun document în acest sens. Există doar o mărturie, care nu poate fi probată în timp, a unei maici, care a trăit o perioadă la Văratec şi care spunea că Eminescu a fost pe acolo. O poveste care a fost preluată de Zoe Dumitrecu Buşulenga care a căutat date, nu a găsit şi a lansat-o ca posibilitate, ca ipoteză neprobată, ca Eminescu să fi locuit undeva când venea la Mănăstirea Văratec… Aş fi fost primul interesat să promovez o poveste frumoasă despre Eminescu la Văratec…”, conchide scriitorul care, cu ani în urmă, a realizat o documentare serioasă pe acest subiect.

Există documente certificate istoric şi documentar, despre o şedere a marelui poet în judeţul Neamţ, tot pe lângă o mănăstire. Din păcate cauza şederii sale la Mănăstirea Neamţ nu mai are legătură nici cu idila sa cu veronica Micle, nici frunzele din codri. A fost internat în bolniţa Mănăstirii Neamţ. Adică la sanatoriu, mai clar, la ospiciu, cu ordin dat de un procuror de la Prefectura Iaşi…

Judeţul Neamţ a fost binecuvantat de istorii adevarate legate de mari figuri ale istoriei si culturii romanilor. Unele sunt cunoscute, altele, poate, mai asteaptă să fie sterse de praful uitarii. A scoate insă titluri de cancan si povesti inventate si reinventate anual, aşa, pe la 15 ianuarie, reaminteşte, prin similitudine, de versul eminescian: “E uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune…”

Daniel VINCA

 

Comentarii Facebook

One thought on “Mit spulberat: Eminescu nu a avut casă la Văratec!

Lasă un răspuns