Mit și manipulare: Samsarii din piețe, dușmanii poporului / plumbul zilei

Una din manipulările tip serial care revine cu episoade de sezon mai ales în perioade electorale este jihajul online împotriva comercianților din piețe.
Plecând de la diversiunile tot mai la modă în ultimul timp (ale noastre-s mai bio), în astfel de perioade se aruncă pe piață ca subiecte provocatoare sau diversioniste astfel de atacuri la comercianții care „nu au mâinile crăpate de la munca pământului”.

E foarte bine dacă în piață ajunge și gospodina de la țară cu ouă din gospodăria proprie, și nenea care culegi bureți cu mâna lui, și cultivatorul de roșii etc.

Dar aceștia sunt cazuri izolate. Place sau nu, majoritatea celor din piețe sunt intermediari. Adică negustori. Și așa e în toată țara, în toată lumea.

Am mai scris și altădată. Dacă o familie mai mare care are o grădină cu de toate își permite să țină 1-2 oameni în piață e foarte bine. Dar rar se întâmplă asta pentru că, de exemplu, cel care cultivă „roșii de Galați” trebuie să stea în acea grădină non-stop în perioada când se coc legumele. Dacă le-ai recoltat o zi mai târziu e nasol. Și nu se coc toate odată, ci pe rând, în serii. Nu e ca și cum dai la cuptor o șarjă de plăcinte. Și în timp ce unele roșii se coc, poate pe tarlaua alăturată ai altă cultură care necesită alte lucrări…

2 oameni trimiși de la Galați la Piatra Neamț în Piață înseamnă dizlocarea lor din munca zilnică, înseamnă cheltuieli de transport, de cazare. Așa că producătorii au învățat că e mai rentabil pentru ei să vândă intermediarului cu 20% (sau chiar cu mai mult) mai ieftin decât dacaă ar vinde en detalil dar apoi, una peste alta, iese cu profit mai mare. Plus că, de obicei, pe o plantație/grîdină de familie este un rost al lucrurilor. Femeile văd și de casă. printre picioarele celor mari sunt și copiii care sunt supravegheați cu coada ochiului…

Dintotdeauna au existat producători și comercianți. Negustori, adică. Sau samsari. Cine nu știe/nu vede astfel de realități economico-istorice e habarnist, recită clișee. Ștefan cel Mare avea tratate (de scutiri vamale) cu negustorii brașoveni și sași. Celebrii plutași de pe Bistrița erau, în mare parte, tot negustori, tot samsari. Samsari și transportatori. Luau lemnul cu 1 leu la Borca și-l vindeau la Galați cu 2 sau 3 lei. Pentru că negustoria a mers mai mereu mână în mână cu transportul, numit în vremuri vechi cărăușie.

Și evident că orice negustor pune la prețul de bază și adaosul lui comercial. Când judeci simplist, ți se pare că munca asta nu merită ca tu să plătești mai mult. Cu ceva ură de clasă sau de rasă o numești speculă. De aia au fost acțiuni criminale împotriva evreilor. Că ei au partea de comerț și de finanțe în sânge. Și când nemulțumirea poporului sărăcit trebuie manipulată, o îndrepți spre „speculanți”, spre dușmanii poporului. Dezbină și condu e o tactică veche, prinde mai ales acolo unde e lipsă de cultură. Și cea mai tare dovadă că așa e este fix faptul că și acești negustori/samsari se mănâncă între ei. Concurența este dură și în acest domeniu și e de ajuns să arunce unul un fitil, că unii sunt samsari mai buni și alții sunt mai puțini buni sau patrioți și diversiunea e gata.

E perioadă prelectorală deci vor urma valuri de atacuri la negustorii din piețe. Aruncate de politicieni care nu înțeleg că economia are și parte de comerț (se învață în clasele primare), chiar de presă și – ooo, da! – pe facebook unde tot românul a devenit analist și editorialist. Nu vor lipsi pozele cu tanti Maria și nenea Gheorghe, producători adevărați, de la noi, cu cușme de dac și cu sânge de Decebal în vene.

Aceeași hateri nu au nicio problemă să cumpere pâinea din magazin. Unde – mirare! – în 99% din cazuri nu o vinde direct brutăria și rețeaua de comerț. Și dacă o vinde brutăria și nu un magazin, care e diferența dacă pâinea e la fel de proaspătă și pufoasă?

Așa că dacă vedeți mintenaș ploaie de mesaje anti-samsari, înainte de a da like hăhăind gândiți-vă că acești samsari nu stau cu mâna întinsă și că, totuși, din munca lor (de vânzători, de comercianți, la urma-urmei) își hrănesc pruncii.

Daniel Vinca