Mironescu, „Prinţul de la Dobreni, cu BMW-ul tunat” riscă să ajungă iar la arest! Noul motiv: scandal şi loviri!

Ionuţ Florin Mironescu – cel supranumit de opinia publică „Prinţul de la Dobreni, cu BMW-ul tunat” – riscă să-i fie revocat controlul judiciar sub care se află acum şi să-i fie aplicată din nou o măsură privativă de libertate (arest preventiv sau arest la domiciliu) – asta în cazul în care anchetatorii stabilesc că acesta a fost implicat într-un scandal violent petrecut în noaptea de sîmbătă spre duminică la un bar din Piatra Neamţ.

Este vorba de barul La Republica (din gangul de pe Bulevardul Republicii) unde, mai întâi, ar fi fost un schimb de replici. Iar apoi ar fi urmat bataia, prin Piatra Neamţ vorbindu-se în gura mare de faptul că Mironescu ar fi fost implicat. Fireşte, de aici, şi multe comentarii de genul „în loc să stea în puşcărie unde îi este locul, el caută scandaluri prin cârciumi”.

Poliţia Neamţ a confirmat – prin Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt – că este înregistrat un dosar în urma respectivului incident: „Da, a fost o reclamaţie, pentru evenimentul din noaptea de 4-5 noiembrie. Colegii mei fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de <<loviri sau alte violenţe>>. Iniţial, cei care au reclamat nu au indicat un nume de posibil agresor dar cercetările sunt în curs şi colegii mei vor verifica toate pistele, inclusiv aceasta>>.

Dacă se confirmă că Mironescu a fost implicat în scandal şi, mai mult, că a avut un rol activ în izbucnirea sau dezvoltarea agresiunilor, acesta se află în faţa unui risc major de a-i fi anulat controlul judiciar iar instanţa să ia, din nou, o măsură mai severă.

După ce a fost arestat preventiv (măsură schimbată ulterior în arest la domiciliu), Mironescu a beneficiat de clemenţa instanţei de la Judecătoria Piatra neamţ care, pe 20 septembrie a.c. a decis că este suficientă măsură controlului judiciar până la judecarea cauzei pentru care acesta era trimis în judecată:

Reamintim că Mironescu este judecat pentru „vătămare corporală” şi pentru „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia” după un accident rutier fără precedent, comis în Piatra Neamţ. Urmărit de un echipaj de Poliţie pe data de 16 iunie, Mironescu nu a oprit la semnalele şi avertismentele poliţiştilor ba, mai mult, a gonit nebuneşte prin oraş cu BMW-ul tunat la volanului căruia se afla.

La trecerea de pietoni din faţa Tribunalului Neamţ (zona Ozana), Mironescu a intrat cu maşina pe zebră deşi avea roşu la semafor, lovind în plin o adolescentă pe care a aruncat-o vreo 10 metri prin aer. Nici de data asta nu a oprit ci a gonit mai departe. Abia după câteva ore s-a predat Poliţiei, probabil la sfatul familiei sau al prietenilor care i-au spus că nu are nicio şansă să scape, fiind recunoscute de martori şi maşina şi faţa lui.

Fata lovită a fost efectiv desfigurată şi s-a ales cu multiple leziuni, inclusiv o fractură la genunchi.

Vom reveni.

D.V.

Comentarii Facebook

5 thoughts on “Mironescu, „Prinţul de la Dobreni, cu BMW-ul tunat” riscă să ajungă iar la arest! Noul motiv: scandal şi loviri!

  1. Domnu’ Vinca, observăm că, animalele (câini, pisici, mistreți, urși, etc), etnicii romi, borfașii, penalii, hohaielele (inclusiv politicienii) au drepturi de două trei ori mai multe decât noi fraierii care tragem la jug! Toți aceștia, ar trebui duși la ocnă, la muncă cu târnăcopul! Chiar suntem de râs!

  2. Se vede dupa moaca lui ca este cretin.Numai un sistem mafiot si putred de coruptie putea sa-l elibereze pe acest oligofren.

    In mod normal ,acum,dupa acest incident, acel judecator care l-a eliberat ar trebui sa intre in puscarie si sa raspunda pentru consecintele deciziei de a-l elibera.

    Asta e justitia corupta din Romania si legile facute de analfabetii puscariabili din parlament pentru a nu raspunde in fata legii atunci cind ei vor ajunge sa fie trasi la raspundere.

    Aceasta populatie imbecila si manelizata care prefera sa manince seminte si sa asculte manele in loc sa iasa in strada si sa protesteze impotriva statului criminal si mafiot care ii omoara in fiecare zi.

  3. SA aibă răbdare… se va găsi unul sa-i rupă și lui oasele (la propiu) !!!

  4. cea mai mare plaga a acestui judet : judecatorii , procurorii , politistii – corupti ! pentru situatiua acesta nu iese niciun tefelist sa apere justitia ? un carabelea , un alt „aparator” al democratiei ?
    derbedeul acesta , protejat de justitie , face parte din gasca de interlopi – politisti pe care nimeni nu o vede , de ani e zile .
    droguri , scandaluri publice , curse ilegale , reglari de conturi , etc.
    stapanii judetului . in slujba lor , penibilii mentionati la inceputul comentariului .

  5. Numai cativa ani de bors de sfecla la Poarta Alba pot baga mintile in cap acestui cocalar criminal . Or sa aiba acolo baietzii grija de el si freza lui ciumega iar noptiile i se vor parea luuuuungi si fierbinti .

Lasă un răspuns