Ministrul Deneș și Președintele Arsene, în bancă, alături de elevii de la Școala Vânători-Neamț

Școala din Vânători-Neamț (actualmente Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau”) i-a avut ieri în bănci, alături de elevii unei clase de a 7-a, pe Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș,aflat într-o vizită de lucru în județul Neamț și pe președintele Consiliului Județean Neamț. Alături de cei doi demnitari s-au mai aflat, pe parcursul vizitei pe care ieri ministrul a făcut-o în acest județ, directorul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva (RNP ROMSILVA), Gheorghe Mihăilescu, de directorul Direcției Silvice Neamț, Doru Gherghel, Vlad Marcoci, director Investiții Apele Române, Mihai Popescu, director SGA Apele Româna Siret.

În acest context, autorii manualului „Prin pădurile Neamțului”, au prezentat lucrarea elevilor. Totodată, specialiști ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva le-au arătat copiilor diferite semințe de arbori și le-au făcut o scurtă prezentare a modului cum acestea se recoltează, se sădesc, pentru împădurirea artificială, dar le-au explicat și cum se răspândesc acestea în mod natural în mediul silvic.

Cu ocazia evenimentului, copiii au avut prilejul de a adresa întrebări ministrului și președintelui Consiliului Județean, arătându-se interesați de conservarea pădurilor și de modul cum acționează autoritățile pentru ecologizarea cursurilor de apă.

Ministrul Ioan Deneș le-a explicat elevilor câteva dintre măsurile legale prin care statul își protejează pădurea, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor moderne, ca de exemplu Sistemul Informațional de Urmărire a Materialelor Lemnoase – SUMAL. În ceea ce privește ecologizarea cursurilor de apă, ministrul le-a spus elevilor că societatea trebuie să acționeze pe două planuri. În primul rând prin conștientizarea populației, a fiecărui cetățean și a primăriilor în ceea ce privește depozitarea și colectarea deșeurilor menajere. Iar în al doilea rând, deși nedorit, aplicarea de amenzi celor care nu respectă legea.

Ionel Arsene le-a explicat elevilor că au privilegiul să locuiască într-o comună binecuvântată cu zeci de mănăstiri și păduri dar și cu un cadru natural deosebit în care se află și Parcul natural care poartă numele comunei în care e amplasată și cea mai cunoscută rezervație de zimbri din țară. „Suntem datori să valorificăm acest potențial, inclusiv din punct de vedere turistic dar și să conservăm aceste adevărate bogății”, a spus Arsene.

La liceu, delegația a fost întâmpinată de primarul localității Vânători-Neamț, Maria Petrariu, și de directorul instituției de învățământ.

Demnitarii au făcut apoi o vizită la Parcul național Vânători șiu la un Ocol Silvic din Județul Neamț.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns