MINIPORTRET COSTIN CORFU, PREMIANTUL SECŢIUNII GRAFIC A CONCURSULUI „MILORD”


Pe 27 martie, în cadrul vernisajului expoziţiei rezultate în urmă desfăşurării ediţiei a treia a Conursului naţional de arte plastice „Nicolae Milord”, organizatorul competiţiei, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, făcea cunoscută lista premianţilor.

Astfel, Premiul I la secţiunea grafică era acontat de reprezentantul Şcolii Populare de Artă din Piatra-Neamţ, Costin Corfu. Acesta are optsprezece ani şi este elev al Colegiului Naţional de Informatică din oraş. Susţine că şi-a „descoperit pasiunea pentru arta grafică, încă din gimnaziu, datorită unui prieten, căruia îi plăcea să deseneze. Desenul a reprezentat de atunci o parte din mine, parte pe care doresc să o perfecţionez”.

Costin Corfu este la prima participare la un concurs de anvergură şi consideră că datorează o parte a succesului său şi îndrumătorului de la curs, Radu Macavei.

Costin a apelat la serviciile oferite de Şcoala Populară de Artă din Piatra-Neamţ, înscriindu-se la cursurile clasei coordonate de pictorul Radu Macavei. Acest fapt este considerat ca o experienţă pozitivă a existenţei sale de până acum. „Venind la cursurile Şcolii Populare, mi-am investit energia în transformarea desenului din hobby în posibilul meu mod de viaţă şi asta îmi dă siguranţă că sunt pe drumul cel bun.”

Acum el se pregăteşte pentru examenul de Bacalaureat, intenţionând ca apoi să devină student al Facultăţii de Arte plastice de la Iaşi, componentă a Universităţii de Arte „George Enescu”.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns